A inceput evaluarea nationala 2020: iata masurile speciale luate in contextul pandemiei

A inceput evaluarea nationala 2020. Pentru Evaluare s-au inscris peste 170.000 de absolventi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 in municipiul Bucuresti. Astazi a avut loc prima proba scrisa, la Limba si literatura romana. Iata care sunt masurile speciale luate in contextul pandemiei.

In contextul prevenirii si combaterii imbolnavirilor cu COVID-19 Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii au stabilit, mai multe masuri care trebuie respectate in scoli la examenele nationale, de la stabilirea de circuite de intrare si de iesire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar si nedidactic, in scoli, pana la modul in care se realizeaza igienizarea/ dezinfectia unitatilor de invatamant, scrie Agerpres.

Potrivit Ordinului, „in situatia in care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezinta simptome sau exista suspiciunea ca starea sa de sanatate este precara nu i se va permite accesul in unitatea de invatamant, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului si conduitei de tratament”.

In zilele probelor de examen, la intrarea in centrul de examen/ unitatea de invatamant cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor.

Conform Ministerului Educatiei si Cercetarii, masurarea temperaturii se face cu termometrul noncontact, iar temperatura nu trebuie sa depaseasca 37,3 grade Celsius, iar in cazul in care temperatura inregistrata depaseste maximul admis se repeta masurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de doua – cinci minute.

La primul examen de Evaluare Nationala un singur absolvent de gimnaziu a fost raportat cu temperatura peste 37,3 grade, potrivit MEC. Elevul este din Constanta si va putea sustine sesiunea speciala a Evaluarii Nationale. „Elevul care s-a prezentat la centrul de examen avea branula la mana, fiind in tratament pentru enterocolita”, spune MEC.

De asemenea, fiecare centru de examen dispune de echipamente si materiale de protectie (covorase dezinfectante, masti de protectie, substante dezinfectante pentru maini, etc), iar in salile de clasa elevii sunt asezati astfel incat sa existe distanta intre ei, pe randuri si intre randuri, de 2 metri unul fata de celalalt.

Conform Ordinului de ministru, pupitrele/ bancile sunt individualizate/ prestabilite si, de asemenea, se asigura reprezentarea grafica a situarii acestora la intrarea in sala (oglinda salii).

Miercuri este programata proba la Matematica. Elevii din partea minoritatilor nationale vor sustine joi proba la limba materna.

Ministerul Educatiei si Cercetarii pune la dispozitia celor interesati o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluarii Nationale. Numarul va fi disponibil in perioada 15 – 18 iunie, intre orele 8,00 – 16,00, iar pe 19 iunie intre orele 8,00 -14,00.