Între 4 aprilie-30 mai se desfășoară testarea PISA în România

Astăzi începe în România testarea internațională PISA 2022 care se va desfășura până pe 30 mai, potrivit Revistei de Pedagogie, de coordonatoarea testării, Unitatea de Cercetare în Educaţie. Este o evaluare standardizată, în trei domenii principale: lectură, matematică și științe și se adresează elevilor de 15 ani.

În perioada 4 aprilie – 30 mai se va desfăşura faza principală a acestei cercetări, care implică evaluarea unui eşantion reprezentativ alcătuit din 7.350 de elevi din 180 de şcoli, dintre care 1.050 de elevi care învaţă în limba maghiară”, potrivit sursei citate.

PISA este abrevierea Programme for International Student Assessment și este un studiu
comparativ internaţional iniţiat de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, în trei domenii principale: lectură, matematică şi ştiinţe.

Este pentru prima dată când România susține acest test digitalizat, după ce până în 2018 toți elevii români au susținut testarea cu pixul pe hârtie. OCDE nu mai accepta de la această ediție state care să susțină testul altfel decât digitalizat.

Evaluarea PISA pune accent pe competenţele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii – cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă.

Evaluarea PISA nu este comprehensivă, adică nu testează toate rezultatele învăţării, toate achiziţiile elevilor în preajma finalizării învăţământului obligatoriu, ci vizează un set de competenţe definite în cadrul de referinţă, la nivel internaţional, pentru fiecare domeniu de testare.

În perioada 4 mai – 4  iunie 2001 a fost organizată o etapă de pretestare, ”au participat 43 de şcoli din România şi 2221 de elevi care au susţinut evaluarea computerizată, cu o rată de participare de 94,7%. Evaluarea a presupus rezolvarea de teste cognitive din domeniile matematică, ştiinţe, lectură şi gândire creativă, cât şi oferirea de răspunsuri la două chestionare: chestionarul general al elevului şi chestionarul privind TIC”, conform aceleași surse.

România este una din cele peste 80 de ţări care iau parte la evaluarea PISA, iar în 2018 a avut cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani (scorul obținut  a fost în scădere față de ultimele două testări la care România a participat (2012 și 2015).