Atunci când copilul îmi spune: ”Mami, poți să stai un pic cu mine până adorm?” sau ”Poți să mă cuprinzi și să mă mângâi pe căpșor până adorm?”, uit ce spun toți experții din lume și ce se recomandă, și cum se zice că un copil trebuie să învețe să adoarmă singur. Nu, nu este un obicei greșit. Să mai stai cu copilul câteva minute înainte de somn nu este deloc un lucru greșit. Pentru mine este o binecuvântare. 

Pot spune că partea aceasta cu ”Mami, poți să stai un pic cu mine până adorm?” face parte uneori (deseori) din rutina de somn în ceea ce-l privește pe copilul meu (și am auzit suficiente mame care mi-au spus că și la ele acasă este la fel).

”Mami, poți să-mi mai dai un pupic?”,

”Da, puiule, încă un pupic, dar după aceea este timpuș să dormi!”

”Dar îmi mai citești o poveste?”

”Ne-am înțeles că îți citesc 2 povești și mergi la somn. Gata, le-am citit, mâine alegem alte povești”

”Dar poți să mai stai câteva minute cu mine, în liniște, până adorm?”

(Mă gândesc că am atâtea de făcut, abia aștept să închei și eu seara aceasta…Dar mă aud spunând: ”Da, puiule, pot să mai stau câteva minute în pat lângă tine”.

În unele nopți adoarme mai repede și cere doar un pupic extra, în alte nopți are nevoie de mai multe îmbrățisări și confirmări de iubire, dar cert este că inima mea nu mă lasă să fac altfel decât simt: să stau cu copilul acele câteva minute în plus pe care mi le cere la culcare.

Și asta se întâmplă în multe nopți. Eu și soțul meu încercăm să ducem copilul în pat cât mai repede posibil, astfel încât să ne putem termina treburile din acea zi înainte de a numi că avem și noi un pic de timp liber.

Este atât de simplu să ne gândim că suntem atât de ocupați, încât nu ne putem face timp să stăm cu copiii noștri câteva minute. Sau poate i-am auzit prea des pe cei care susțin că să stai cu copiii la culcare este un obicei prost. Dar poate – exact ce mi se întâmplă mie – există o voce interioară care îți șoptește: ”stai acum, când te cheamă, pentru că aceste momente nu se vor mai întoarce”.

”Mami, poți să mă mai îmbrățișezi o data?” îmi șoptește.

”Desigur, puiule” și îmi adâncesc nasul în parul omulețului meu drag, care miroase a vanilie. Și mă topesc în îmbrățișarea aceea, apoi îl învelesc, și mă joc prin părul lui în timp ce încearcă să adoarmă. Este un alt moment special de care mă bucur și pe care vreau să mi-l întipăresc pentru totdeauna.

Este o adevărată binecuvântare să poți să mai stai lângă copil câteva minute la culcare.

Chiar nu știu ce zic experiții aceia…

Eu îmi ascult intuiția de mamă.