Auzisem la un moment dat, întâmplător, pe cineva care spunea că, să crești un copil nu este greu, că se exagerează mult pe subiectul legat de parenting, dar și că un „copil crește cumva și singur”. M-am abținut atunci să-i spun ceva, pentru că eram prea obosită ca să-l confrunt, dar ideea pe care o aruncase atunci, că un copil  ”copilul crește cumva și singur” mă lăsase perplexă. Știu că atunci oricum mă grăbeam, am plecat acasă, i-am făcut copilului baie, l-am îmbrăcat în pijamale, l-am pus în pat, i-am citit povestea, i-am dat pupicul de noapte bună, apoi am mers în bucătărie, am văzut chiuveta plină de vase care așteptau cuminți să fie spălate, jucăriile de lego împrăștiate prin sufragerie și atunci mi-am adus aminte de vorbele acelei persoane și …m-a apucat un râs isteric, pe cuvânt…

Nu, dom′ne, copilul nu crește cumva singur. Are nevoie de părinți, de iubire, de atenție, de timp, de îngrjire, de dedicare, de multe, să știți. Maternitatea nu este chiar așa ușoară, cum consideră unii. Poate treaba cu parentingul s-a transformat în ultima perioadă în ceva mult prea sofisticat, dar să crești un copil nu este ușor. Va spun eu, o persoană responsabilă care și-a asumat pe deplin rolul de mamă.

Probabil nu știți cum este să vă treziți de 3-4 ori pe noapte, noapte după noapte, ca să alăptați un bebeluș, cum este să ți se strângă stomacul atunci termometrul îți arată că are febră, atunci când îți spune că-l doare burtica, atunci când vomită în jet, atunci când învață să meargă și pică după câțiva pași sau când pică de pe bicicletă sau din copac pentru că a vrut să se urce exact în acele 6 secunde când te așezai pe băncuța de la locul de joacă. Nu știi cum este să sufli peste zgârieturi, după ce și-a rupt cojița de la altă zgârietură, cum să reziști cu stoicism atunci când trebuie să-i faci vreun vaccin sau să-i ia analize la sânge sau atunci când trebuie să asiști cu calm la vreo criză de furie în vreun supermarket. Sau cum învață să-și facă nevoile pentru prima dată la oliță și de la atâta entuziasm că reușește să o întoarcă învers, astfel încât tot conținutul…eh, mai bine nu mai continui.

Și cine mai spune că “un copil crește cumva și singur”…?