Horoscopul zilei: 8 septembrie 2022

 

Berbec

Astăzi va fi vorba despre descoperirea adevărului, vezi imaginea de ansamblu, percepi altfel lucrurile, mai matur, cu mai multă atenție. Este posibil ca o informație aflată azi sau un mesaj venit întâmplător să te ajute să conștientizezi ceva, să te trezească la realitate.

 


 

Taur

Va fi o zi plăcută pentru întâlniri, discuții, mai ales dacă acestea vor avea tendința de a fi mai de suflet, mai sincere, mai personale, fără a folosi măști sau a înflori lucrurile. Reușești azi să gpsești limbaj cunoscut chiar și cu persoane pe care nu le-ai mai cunoscut, susțin astrele.

 


Gemeni

Ai parte de o zi deosebită, echilibrată, luminoasă, de aceea ar fi bine să pui capăt certurilor din trecut și să te focusezi pe viitor. Apar conjuncturi și circumstanțe favorabile pentru a construi relații bune, trainice, de durată, atât în sector profesional, cât și personal.

 


 Rac

Sunt bine aspectate activitățile de grup, discuțiile în echipă, ședințele, chestiunile organizatorice, planificările. De asemenea, s-ar putea să apară anumite dezvăluiri, unele secrete să iasă la iveală, să vină informații uitate, evitate, dar extrem de utile în prezent.

 


Leu

Apar foarte multe informații, idei, ai parte de tot felul de sugestii contradictorii și s-ar putea ca acestea să te obosească, să te deruteze în prima parte a zilei. Va fi nevoie să delimitezi unele lucruri, să insiști să nu fii influențat, să-ți formezi propria părere. Sspre seară sunt bine aspectate anumite activități de familie.

 


Fecioară

Este un cadru astral bun pentru tot ce ține de sfera profesională, poate apărea o oportunitate bună, de aceea fii cu ochii în patru, te sfătuiesc astrele. În plan amoros ar fi un moment bun să-ți asumi anumite responsabilități mai mari.

 


Balanță

Ideal ar fi bine să-ți asculți azi instinctele în mai toate chestiunile care apar indiferent de ce sferă a vieții ar fi vorba. Poți stabili un nou obietiv și chiar poți lua unele decizii legate de primii pași în acest sens. Este un cadru astral favorabil și pentru a începe un nou capitol.

 


Scorpion

Astăzi poți comunica la unele evenimente sociale, culturale, poți împărtăși anumite păreri, poți face schimb de informații, poți acumula unele informații și poți dobândi cunoștințe utile. Este un cadru astral prielnic pentru studiu, pentru a te înconjura de oameni care te pot învăța sau te pot ghida să obții informațiile dorite.

 


Săgetator

Te poți focusa pe a face planuri, în special pe a le scrie. Va fi o zi fără evenimente notabile, dar prielnică pentru a finaliza toate acele activități pe care le-ai tot amânat, susțin astrele. O zi interesantă și din punct de vedere a sferei amoroase. Ești mai pasional, flirtezi cu ușurință.

 


Capricorn

Ești pregătit să faci un pas important în față? Ești la o răscruce și e evoie să iei anumite decizii. Consultă-te cu cineva de încredere, discută despre ce te neliniștesște sau care ar fi principalele frici. Ce te reține, dacă este cazul? De ce ai nevoie pentru a merge înainte cu ceea ce îți dorești?

 


rsător

Este posibil să primești un mesaj de la o persoană cu care nu ai mai vorbit de mult timp. De asemenea, pot apărea unele situații pe care nu le-ai prevăzut. Nu te pripi, așteaptă momentul potrivit, vei depăși obstacolele care îți ie în cale dacă vei avea răbdar,e și vei da dovadă de bun simți și corectitudine.

 


Pești

Sunt bine aspectate relațiile cu ceilalți, știi să fii mai atent în interacțiunile tale, să asculți cu adevărat, să oferi empatie, și știi și când este cazul să-ți ții limba după dinți. Este un cadru astral bun și pentru activități ce țin de cămin, de familie.