Reteta pentru bebelus: Piure de cartofi cu sfecla rosie

Sfecla rosie este foarte utila in alimentatia copilului, de aceea nu evita sa o folosesti. Astazi iti propunem o reteta simpla speciala pentru bebelus de piure de cartofi cu sfecla rosie.

***Aceasta reteta este recomandata copiilor cu varsta de peste 8 luni.

Citeste si: 20 de idei de mancaruri si gustari pentru bebelus

Ingrediente:

  • 3 cartofi;
  • o sfecla rosie (aproximativ 500 g);
  • un cubulet de unt;
  • 100 ml lapte;
  • Un varf de seminte de chimen macinate (optional)

Mod de preparare:

  1. Cartofii se curata de coaja, se spala si se taie cubulete. Sfecla se curata de coaja si se taie felii subtiri.

2. Se pune intr-o cratita o jumatate din cubuletul de unt si legumele.

3. Se adauga apa cat sa acopere legumele si se lasa la fiert, pe foc potrivit.Dupa ce s-au inmuiat bine, legumele se rastoarna intr-o sita pentru a se scurge de apa.

4. Se paseaza cu ajutorul unui mixer.

5. Se adauga lapte cald, putin cate putin si restul de unt si se amesteca pana se omogenizeaza bine.

6. La sfarsit, se adauga semintele de chimen macinate (optional).

In lupta cu anemia

Sfecla rosie este o leguma cu multiple proprietati nutritive, de aceea nutritionistii o considera o leguma valoroasa. Betacianina este pigmentul care da acea culoare deosebita a sfeclei si care, in acelasi timp, ii ofera proprietati antioxidante foarte puternice. In bucatarie, sfecla este apreciata pentru radacina sa, insa si frunzele sunt bune pentru gatit, fiind bogate, ca si radacina, in nutrienti activi. Sfecla este o sursa buna de calciu, fier, vitamina A si vitamina C. Datorita acestor proprietati remarcabile, sfecla si-a castigat un renume in lupta cu anemia, fiind recomandata drept leguma ideala in cazul persoanelor anemice. Prezenta fierului si a magneziului ajuta la formarea sangelui. De asemenea, sfecla are un continut ridicat de fibre, ajutand in mentinerea unui tranzit intestinal normal, actionand chiar ca un veritabil laxativ.

Respecta sfatul pediatrului

   Chiar si cele mai mici greseli in ceea ce priveste alimentatia sugarilor pot provoca afectiunui digestive si nu numai. Una dintre cele mai frecvente greseli pe care o fac tinerele mame este aceea de a ignora sfatul medicului, urmand in schimb sugestiile soacrei, mamei si chiar pe cele ale vecinei de palier, acestea detinand “experiente impresionante” in cresterea si educarea copiilor. Medicul este cel in masura sa te sfatuiasca corect asupra modului in care sa-ti hranesti copilul, astfel incat acesta sa nu aiba de suferit si sa se dezvolte optim. Diversificarea precoce (inainte de 4 luni) este o practica combatuta de medici, deoarece scade cantitatea de calciu si alti nutrienti. In plus pot aparea diverse afectiuni.

Citeste si: „Papa bun” pentru bebe: 10 retete dulci de piure