Reteta zilei: Budinca de legume cu pui

Te gandesti sa le pregatesti celor dragi o mancare sanatoasa, dar si satioasa? Atunci iti oferim reteta de budinca de legume cu pui, care este potrivita pentru intreaga familie. Afla aici de ce ai nevoie.

Citeste si: Reteta zilei: Quiche cu dovlecei

Ingrediente: 

  • 2 morcovi
  • 3-4 cartofi
  • O jumatate de floare de conopida
  • O jumatate de floare de broccoli
  • 2 rosii
  • 2 bucati piept de pui
  • 2 galbenusuri de ou
  • 1 lingura de smantana
  • cascaval
  • Un cubulet de unt
  • Sare

Citeste si: Reteta zilei: Budinca delicioasa din paste

Magia din bucatarie:

1. Legumele se spala, se curata si se pun la fiert (fara rosii) intregi.
2. Pieptul de pui se spala bine in apa rece, se curata de piele si oase si se pune la fiert in apa cu putina sare.
3. Dupa ce s-au fiert legumele, se scurg de apa, se lasa sa se raceasca un pic, se taie felii subtirele si se pun intr-un bol.
4. Pieptul de pui fiert bine se toaca foarte fin si se pune separat. Zeama se pastreaza.
5. Se ia un vas de yena de marime medie si se unge cu unt.
6. In vasul de yena se pun alternativ un strat de legume, un strat de carne, pana se termina intreaga compozitie. Primul si ultimul strat trebuie sa fie de legume.
7. Deasupra se asaza rosiile taiate felii subtiri.
8. Galbenusurile de ou se amesteca cu o lingura de smantana, putina zeama de carne si un varf de cutit de sare, apoi se toarna peste compozitie din tava.
9. Se da la cuptor la 180 grade C pentru aproximativ 10-15 minute.
10. Se scoate tava din cuptor, se presara pe deasupra cascaval ras si se mai pune la cuptor inca 5-10 minute.

Retine: 
Legumele spalate nu trebuie lasate in apa, caci isi pierd valoarea nutritiva. Acestea se spala sub jetul de apa si se lasa la scurs.