Reteta zilei: Supa de vara – o reteta fara foc

Astazi iti oferim o reteta de vara, care se prepara foarte usor si repede, si anume, supa de vara o reteta fara foc. Este hranitoare, energizanta si racoritoare, potrivita pentru pofticiosii mari si mici. In zilele foarte calduroase, puteti adauga cateva cuburi de gheata in fiecare castron cu supa. Iata de ce ai nevoie si cum se pregateste.

Ingrediente:

  • 1 kg rosii
  • 500 g morcovi
  • 1 ceapa sau 2 catei de usturoi
  • cateva frunze de busuioc
  • piper proaspat macinat

Mod de prepapare:

Curatati rosiile de coaja, apoi maruntiti-le cu ajutorul unui blender. Nu trebuie sa obtineti un piure foarte fin. Pune-ti piureul intr-un castron. Spalati morcovii si stoarceti-i la un storcator electric. Puneti sucul obtinut peste rosii. Adaugati ceapa/usturoiul curatate si rase fin. Amestecati ingredientele si repartizati supa in castroane individuale. Presarati deasupra piper si frunze de busuioc.

Citeste si Reteta zilei: Supa de rosii cu orez

Varietati de rosii

Rosiile sunt cunoscute pentru sursa lor bogata de vitamine: A, B, C si de saruri minerale: calciu, potasiu, fier si fosfor. Rosiile contin 150 mg sare, de aceea este indicat sa nu adaugati sare in salatele in care le folositi sau in mancarurile preparate. Puteti adauga, in schimb, plante si ierburi aromate: tarhon, busuioc, coriandru, cimbru.

Rosiile Cherry

Sunt cele mai mici dintre toate soiurile. Au un gust usor dulceag, miezul tare si pot sa fie de culoare rosie sau galbena. De asemenea, sunt asezate in ciorchine.

Rosiile uriase sau „inima de bou”

Sunt mari, alungite si turtite. Au pulpa foarte carnoasa si se preteaza pentru conservare si pentru prepararea sucului sau a pastei de tomate.

Rosiile Prunisoara

Sunt mai mci ca dimensiune si au forma alungita. Pot fi de culoare rosie sau galbena; sunt carnoase si de aceea se pot folosi la sosusi, mancaruri gatite (ex. tocanita). Pentru ca au pielita destul de tare, se pot conserva in apa cu sare, dupa ce sunt bine coapte.

Rosiile galben-portocalii

Sunt rosii de dimensiuni mari, au forma turtita si sunt carnoase. Culoarea lor indica prezenta beta-carotenului, un antioxidant puternic, antitumoral, depurativ, detoxifiant. Se folosesc mai ales in stare cruda.

Rosiile rotunde

Au forma rotunda si pielita foarte tare. Se coc mai tarziu si sunt rezistente la frig.

Citeste si Reteta zilei: Budinca de legume cu pui