Esecul sistemului in a proteja drepturile copilului

Centrul de Resurse Juridice considera cazul fetitei adoptate un semnal de alarma pentru sistemul de justitie si sistemul de protectie a copilului, care esueaza lamentabil in a proteja drepturile copilului. Conform Buletinului statistic al Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, in Romania, in trimestrul II al anului 2018, erau 54.960 de copii beneficiari de masuri de protectie sociala (lipsiti de ocrotire parinteasca). Dintre acestia, 36.902 de copii se aflau in servicii de tip familial (asistenta maternala, familie extinsa, plasament la alte familii sau persoane, iar 18.058 de copii se aflau in servicii de tip rezidential (centre de plasament, centre primiri in regim de urgenta, centre maternale, centre private). Aceste cifre ascund, de fapt, excluziunea sociala, riscul major de saracie, lipsa accesului la educatie si la servicii sociale la care este expus un segment important din copiii Romaniei.

Citeste si Cazul fetitei din Mehedinti, luata cu mascatii, in atentia autoritatilor

Centrul de Resurse Juridice sustine ca o societate democratica se recunoaste, in special, prin felul in care isi protejeaza grupurile vulnerabile. Protectia trebuie sa fie efectiva si sa aiba in vedere, exclusiv, interesul persoanei in cauza. O societate democratica nu are apetenta pentru instrumente de drept penal (asta pentru ca este mai costisitor si destul de nesigur ca finalitate), ci recurge la acestea numai dupa epuizarea tuturor cailor civile. Intr-o societate evoluata, apetenta publicului, intretinuta cu precizie cazona de media si formatori de opinie, pentru catuse, puscarie si „justitie” facuta de procurori, este exclusa.

,,In Romania, in schimb, protejam procurorul care confunda civilul cu penalul, care ridica la perchezitie un copil, murim de dragul unei hotarari definitive (care, asa este, exista, dar se pune in executare dupa regulile procesual civile) si uitam cu totul sa ne aplecam asupra procedurilor absurde care ii privesc pe copii”, sustine intr-un comunicat Centrul de Resurse Juridice.

Cum este definit „interesul superior al copilului”

Prin intermediul Comentariului general nr.14/2013), Convenția cu privire la drepturile copilului  defineste „interesul superior al copilului” astfel:

– este un drept subiectiv (dreptul copilului de a avea interesul sau superior luat in considerare cu prioritate atunci cand diferite alte interese sunt luate in considerare; creeaza o obligatie a Statelor, este direct aplicabil si poate fi invocat in fata instantei);

– este un principiu fundamental de interpretare legala (daca o prevedere este supusa mai multor interpretari, trebuie aleasa aceea care valorifica cel mai bine interesul superior al copilului);

– este o regula de procedura (ori de cate ori trebuie luata o decizie privitoare la copil, procesul decizional trebuie sa includa o evaluare a posibilului impact asupra copilului; evaluarea si determinarea interesului superior necesita garantii procedurale; mai mult, in motivarea deciziei trebuie sa se arate cum a fost respectat acest drept, ce anume a fost considerat ca fiind in interesul superior al copilului, ce criterii au fost folosite etc).

Interesul superior al copilului, ca drept procedural, presupune:

– Dreptul copilului de a-si exprima propriile pareri, liber de orice presiune, de a intelege procedurile prin care trece, solutiile care exista; se prezuma ca minorul este capabil sa isi exprime opinia si ca acesta are dreptul sa si-o exprime; se descurajeaza impunerea unei conditii de varsta sub care Statul prezuma ca minorul nu poate fi ascultat); – Dreptul de a fi audiat in procedurile administrative si judiciare (atunci cand dorintele copilului sunt exprimate prin intermediul unui reprezentant, acesta are obligatia de a comunica intocmai dorintele copilului; in situatia in care exista un conflict de interese intre dorinta copilului si cea a reprezentantului, cel dintai trebuie sa aiba la dispozitie o reprezentare independenta; informatia pusa la dispozitia copilului trebuie sa fie prietenoasa cu acesta, personalul care intra in contact cu acesta trebuie sa fie instruit); – Motivare complexa – orice decizie privitoare la un copil trebuie motivata, aratand cum anume au fost luate in calcul toate circumstantele care au stat la baza definirii interesului superior al copilului; – Cale de atac a deciziei – trebuie instituite mecanisme care sa asigure informarea copilului cu privire la caile de atac disponibile; acestea trebuie sa fie accesibile fie direct copilului, fie reprezentantului legal.

Citeste si Parintii adoptivi ai Sorinei cer stramutarea judecarii ordonantei presedintiale

In speta mediatizata, reprezentantul copilului a fost, cel mai probabil, directorul Directiei Generale de Asistenta Sosciala si Protectia Copilului Mehedinti. A reprezentat acesta copilul in toate procedurile judiciare pe care le-a urmat? Daca da, a consemnat instanta de judecata un potential conflict de interese intre minor si reprezentant (director al entitatii reclamante in procedura judiciara)? A numit, subsecvent, instanta un curator special pentru a proteja drepturile copilui in conformitate cu Conventia? Din experienta Centrului de Resurse Juridice, copiii aflati in procedura instituirii de masuri de protectie speciala ori de deschidere  a procedurii de adoptie nu sunt reprezentati, nici de fapt, nici de drept. Credeti ca un minor are la dispozitie o cale efectiva de atac? Cine sa o exercite? Cum apara procurorul, in procedurile civile, interesul minorului? Cate cai de atac a exercitat vreodata in numele copilului? Care este, de fapt, motivul pentru care procurorul apare in procedurile judiciare care privesc minori ori persoane puse sub interdictie?  Nu cumva tocmai acela de a-i proteja pe cei mai vulnerabili?

,,Am conchide prin a spune ca Legea 272/2004 privind protectia drepturilor copilului (care se presupune ca a transpus Conventia) sau Legea 273/2004 privind procedura adoptiei lasa fara niciun fel de reprezentare efectiva copiii aflati in situatii de vulnerabilitate extrema (lipsiti de ocrotire parinteasca). In acest context, opinia publica nu trebuie sa caute circumstante atenuante procurorului care a ridicat copilul ca pe un „inscris” (s-a scris deja suficient despre asta), nici familiei adoptive ori asistentei maternale. Ci trebuie sa fie informata cu privire la procedurile administrative ori judiciare total neadecvate situatiei unui minor”, arata Centrul de Resurse Juridice.

Georgiana Iorgulescu, directorul executiv al Centrului sustine ca este necesara o pregatire adecvata a judecatorilor si procurorilor, dar si a avocatilor in materia drepturilor copilului (si, in general, cu privire la drepturile persoanelor apartinand unor grupuri vulnerabile), a procedurii audierii, a felului in care se realizeaza o motivare adecvata a solutiilor dispuse cu privire la acestia, o pregatire profunda a a asistentilor sociali si a psihologilor. Altminteri, sistemul public va ramane orientat spre sine insusi, va bifa, formal, niste hartii, iar cei vulnerabili vor deveni si mai vulnerabili.

Citeste si Fetita, luata cu mascatii din casa in care a crescut