20 la suta dintre copii cu dermatita atopica. De Ziua Mondiala a Dermatitei Atopice, un program pentru pacienti

Dermatita atopica este una dintre cele mai frecvente boli inflamatorii cronice ale pielii si afecteaza pana la 20 la suta dintre copii si pana la 4,5 % dintre adulti in Europa, dintre care 1 din 5 persoane traieste cu o forma severa a afectiunii. Pentru a marca cea de-a doua editie a Zilei Mondiale a Dermatitei Atopice (DA), Sanofi Romania anunta lansarea Provocarii „Agentii Schimbarii”, o noua initiativa prin care se acorda granturi globale care sa inspire si sa mobilizeze comunitatile locale si persoanele fizice sa ofere idei si solutii inovatoare pentru unele dintre cele mai mari provocari cu care se confrunta persoanele care traiesc cu dermatita atopica (DA).

Vezi si De la dermatita atopica la rinita alergica si astm bronsic

Dermatita atopica este o boala inflamatorie cronica a pielii, cauzata partial de inflamatia excesiva de tip 2, un raspuns suprareactiv al sistemului imunitar. Forma moderata spre severa a DA este caracterizata de exacerbari si eruptii cutanate imprevizibile care pot acoperi o mare parte a corpului si se manifesta prin mancarimi intense si persistente, leziuni cutanate si uscaciunea, craparea si inrosirea pielii, precum si formarea de cruste si supuratii.

 „Pentru persoanele care traiesc cu DA, simptomele vizibile ale bolii pot avea un impact si asupra bunastarii emotionale si psihosociale, iar simptomele pot duce la stigmatizare si bullying din partea celorlalti, adesea din cauza lipsei de intelegere a bolii. Mai mult, dermatita atopica are un impact semnificativ si asupra familiilor si prietenilor celor care traiesc cu DA, care isi asuma adesea rolul important de ingrijitor si, odata cu acesta, presiunile de a ajuta o persoana iubita sa traiasca cu boala,” a declarat Dr. Andrei Teodorescu, Director Medical Sanofi Genzyme, Romania & Moldova.

Provocarea „Agentii Schimbarii”

Lansata in parteneriat cu OpenIDEO, o platforma care sprijina activarea provocarilor cu impact social la nivel global, initiativa „Agentii Schimbarii” (Agents of ChangeAtopic Dermatitis) se va desfasura pana la finalul acestui an, beneficiarii granturilor urmand sa fie anuntati in prima jumatate a anului urmator. Propunerile inscrise vor fi jurizate de catre o comisie compusa din experti in inovatiedin domeniul sanatatii, alaturi de reprezentanti ai comunitatii persoanelor cu DA.

In anul lansarii, Provocarea „Agentii Schimbarii” isi propune sa contribuie la abordarea unor probleme adesea ignorate sau neacceptate, precum bullying-ul sau prejudecatile cu care se confrunta adultii si adolescentii care traiesc cu DA. „Agentii Schimbarii” lanseaza un apel la comunitatea DA, inovatori din domeniul sanatatii si persoanele care lucreaza in parteneriat cu un grup de advocacy sau alte organizatii non-profit din intreaga lume sa propuna idei care au potentialul de a furniza solutii care sa elimine povara emotionala si sociala asociata cu DA si bullying-ul. Va fi alcatuita o lista scurta, din care vor fi alese pana la cinci propuneri care vor primi un grant dar si posibilitatea de a-si impartasi ideile cu specialistii in inovatie in domeniul sanatatii, pentru ca mai apoi sa isi poata transpune ideile in solutii ce vor veni in intampinarea persoanelor cu dermatita atopica.

Informatii complete referitoare la cerintele necesare pentru transmiterea propunerilor si procesul de evaluare sunt disponibile pe https://www.openideo.com/content/agents-of-change-ad-challenge.

,,Cea de-a doua editie a Zilei Mondiale a Dermatitei Atopice reprezinta o oportunitate de a creste nivelul de constientizare si intelegere a impactului vast al DA, care adesea este ascuns si neinteles. Prin valorificarea puterii inovatiei colaborative si deschiderea provocarii pentru oameni de pe tot globul, scopul Sanofi este de a incuraja cat mai multe idei care pot aduce o schimbare in bine in viata de zi cu zi a persoanelor cu DA. Anul acesta, ne indreptam atentia asupra bullying-ului, prin lansarea Provocarii „Agentii Schimbarii” insa, misiunea noastra nu se opreste aici. Sanofi Genzyme va continua sa se implice si sa investeasca activ in constientizarea si educarea la nivelul pacientilor, al comunitatii medicale si al publicului larg, cu obiectivul final de a contribui la imbunatatirea calitatii vietii atat pentru pacienti, cat si pentru apartinatorii acestora” a declarat Doina Musetescu, manager general Sanofi Genzyme, Romania & Moldova.

Citeste si Cum tratam dermatita de scutec?