A fost finalizata prima terapie cu celule stem din propriul sange de cordon ombilical in cazul unui copil din Romania diagnosticat cu tulburari de spectru autist

Reteaua privata de sanatate Regina Maria anunta finalizarea primei terapii autologe in cazul unui copil din Romania diagnosticat cu tulburari de spectru autist. Acesta a revenit in tara cu familia, dupa ce a beneficiat de terapie cu celule stem din propriul sange de cordon ombilical. Tratamentul a avut loc la Duke University Medical Center (SUA), centru cu zeci de ani de experienta in transplant si in medicina regenerativa si aduce intregii familii speranta ca, pe termen mediu si lung, vor aparea semne ale unei ameliorari vizibile.

Citeste si: Celulele stem – cea mai „sigura” asigurare de viata!

Parintii baietelului diagnosticat cu autism au decis sa identifice optiunile moderne de tratament ale acestei afectiuni. Autismul este boala cercetata indelung, ale carei cauze raman inca un mister pentru cercetatori, dar despre care se scrie mult, la nivel local si international. In acest context, familia a aflat despre tratamentele si rezultatele obtinute in cadrul studiilor clinice in derulare la Duke University Medical Center (SUA), exprimandu-si dorinta de a beneficia de acest tratament inovativ.

Stocarea de celule stem din sangele cordonului ombilical al copilului a permis accesul la terapie

Terapia a fost posibila multumita unei decizii luate in urma cu aproape cinci ani de catre parinti: stocarea de celule stem din sangele cordonului ombilical al copilului. Acest lucru le-a permis accesul la terapie in contextul unui studiu clinic aprobat de catre FDA (Food and Drug Administration, autoritate competenta in SUA), dedicat copiilor cu afectiuni neurologice, intitulat „Expanded Access Protocol – Umbilical Cord Blood Infusions for Children With Brain Injuries”, NCT03327467.

„Am stiut ca drumul pe care l-am ales nu era usor, dar am fost hotarati sa mergem pana la capat impreuna. De-a lungul acestui drum, personalul Bancii Centrale de Celule Stem si cei de la Duke University Medical Center ne-au oferit tot suportul necesar astfel incat sa avem acces la un tratament sigur, care sa ii permita baietelului nostru sa aiba sanse de ameliorare. Terapia a mers foarte bine, iar acum asteptam cu entuziasm aparitia primelor rezultate. Vom zambi la fiecare dovada ca tratamentul functioneaza si vom fi cu atat mai multumiti cu cat progresele vor fi vizibile.”, au declarat parintii copilului la intoarcerea in tara.

Terapia cu celule stem din sangele cordonului ombilical a decurs in conditii optime si a constat intr-o procedura similara unei transfuzii de sange cu durata de trei ore. A fost precedata de o evaluare medicala complexa a copilului si de o evaluare specifica a probei de celule stem. Acest tip de transplant implica intotdeauna prezenta unei echipe multidisciplinare, cu experianta vasta in medicina regenerativa. Aceasta echipa a fost coordonata de catre Dr. Joanne Kurtzberg, care conduce Programul ”Robertson Clinical and Translational Cell Therapy” si Programul de Transplant medular pediatric din cadrul Duke University Medical Center si este totodata presedinta a Cord Blood Association. Din echipa multidisciplinara fac parte si Dr. Geraldine Dawson – directorul Duke Center for Autism and Brain Development si Dr. Jessica Sun – oncolog hematolog pediatru, autor al multor articole stiintifice.

Dr. Tudor Panu – Director Banca Centrala de Celule Stem

„Echipa de la Duke University Medical Center a realizat toate demersurile necesare ca totul sa decurga «ca la carte». Pe noi ne bucura ca am putut fi parte din acest proces, am fost alaturi de familie in tot demersul si ii felicitam pe parinti pentru determinarea de care au dat dovada, de deciziile luate. Tinem in permanenta legatura cu familia. Monitorizam si asteptam cu entuziasm aparitia primelor rezultate, cu atat mai mult cu cat cazuistica la nivel international indica rezultate favorabile pentru peste doua treimi din copiii tratati la Duke. Acestia au progresat intr-un interval de doar sase luni de la terapie.”, a declarat Tudor Panu, Directorul Bancii Centrale ce Celule Stem Regina Maria.

Realizarea terapiei este urmata de un amplu proces de monitorizare a starii de sanatate a copilului si de evaluare a progreselor pe care acesta le inregistreaza.

Banca Centrala de Celule Stem a retelei Regina Maria are in grija probe de celule stem stocate de la peste 21.000 de copii si, de peste 9 ani, se dedica mentinerii celor mai riguroase standarde de calitate.

Citeste si: Primul copil roman cu autism care va beneficia de terapie cu propriile celule stem din sangele cordonului ombilical