Copiii care au insomie ar putea suferi de această problemă și când vor fi adulți

Copiii care au insomie insomnie ar putea suferi de această problemă și când vor fi adulți, în comparație cu copiii care nu au dificultăți de somn, potrivit unei noi cercetări făcute la Colegiul de Medicină Penn State. Este primul astfel de studiu pe termen lung care descrie traiectoriile de dezvoltare ale simptomelor de insomnie din copilărie, trecând prin adolescență și până la vârsta de adult, scrie sciencedaily.com.

Studiul a scos în evidență următoarele rezultate: copiii care au dormit în jur de șapte ore sau mai puțin când aveau aproximativ 9 ani aveau șanse de peste două ori și jumătate mai mari de a suferi de insomnie la vârsta adultă tânără, spre deosebire de participanții care au avut un somn normal, fără dificultăți, perioada copilăriei. De asemenea, cei care au suferit de insomnie în timpul adolescenței au avut un risc de cinci ori și jumătate mai mare ca simptomele lor să se agraveze atunci când deveneau adulți, în comparație cu adolescenții care nu au avut probleme cu somnul.

Potrivit oamenilor de știință, unul dintre principalele cauze de insomnie este hiperexcitația dinainte de somn, fie din cauza ecranelor, fie din cauza responsabilităților educaționale mult prea solicitante. O rutină generală a somnului este importantă atât pentru copii, cât și pentru adulții tineri, iar limitarea accesului la ecrane cu cel puțin 2 ore înainte de somn, anumite strategii si terapii de liniștire pot fi metode utile pentru a-i ajuta pe copii și adolescenți să aibă un somn odihnitor.

Tulburările de somn -în special apneea și insomnia – sunt legate de o sănătatea cardiovasculară și mentală mai precară. Având în vedere că până la 25% dintre copii, 35% dintre adolescenți și 45% dintre adulții tineri suferă de simptome de insomnie, ne-a interesat să învățăm cum evoluează aceste simptome de-a lungul timpului, pe măsură ce copilul ajunge la maturitate.” a spus Julio Fernandez-Mendoza, unul dintre cercetătorii studiului.

Studiul a început în 2000 și a durat până în 2021, cercetătorii au început să monitorizeze somnul a 502 participanți, cu vârstele cuprinse între 5 și 12 ani (media de vârstă fiind de 9 ani), cu ajutorul polisomnografiei, un test care înregistrează undele cerebrale, nivelul de oxigen din sânge, ritmul cardiac, respirația și mișcările picioarelor și ochilor în timpul somnului, precum și pe baza informațiilor oferite inițial de părinții acestora, apoi participanții au fost monitorizați în perioada de adolescență (media de vârstă ar fi de 16 ani), apoi când participanții erau tineri adulți (vâsta medie ar fi de 24 de ani).

Cercetătorii au constatat că 43% dintre copiii care au avut simptome legate de tulburări ale somnului, au continuat să sufere de insomnie și când erau adulți.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Pediatrics.