Cât trebuie să mănânci în plus în timpul sarcinii?

Este esențial ca în timpul sarcinii să adopți un regim alimentar sănătos, să eviți dietele restrictive din punct de vedere caloric***, să iei suplimentele recomandate de medic și neapărat să te hidratezi din plin. Este important să ai o alimentație cât mai variată, dar să eviți produsele care îi pot face rău micuțului din burtică. Află aici cât trebuie să mănânci în plus în timpul sarcinii.

Citește și: 7 sfaturi sa nu iei prea mult in greutate in timpul sarcinii

Bebelușul are nevoie de proteine, vitamine, minerale, grăsimi sănătoase, carbohidrați complecși, pentru a se dezvolta în mod corespunzător. În lipsa unei alimentații corecte bebelușul poate prezenta riscuri mai mari de anumite afecțiuni sau malformații congenitale.

Atenție, să te hrănești bine și sănătos când ești gravidă nu înseamnă însă să mănânci cât pentru doi. Ai nevoie de calorii în plus, dar acestea nu trebuie dublate!

Spre exemplu, o femeie cu greutate corporală sănătoasă în momentul în care rămâne însărcinată are nevoie în primul trimestru de sarcină de un aport de aproximativ 150-200 calorii pe zi în plus (de exemplu, echivalentul unei căni de iaurt), în timp ce în trimestrele doi și trei, acest aport ar trebui crescut la 300 până la 500 calorii maximum pe zi.

În concluzie, este importantă atât calitatea produselor alimentare consumate în această perioadă, cât și cantitatea acestora.

Aproximativ 20% din caloriile totale trebuie să provină din proteine slabe, 30% din grăsimi sănătoase și 50% din carbohidrați complecși. Nu uita de fibre, pe care le găsești din plin în fructe, legume și cereale integrale.

Alimentele pe care ar trebui să le eviți în sarcină:

  • Alcoolul,
  • Alimentele și băuturile ce conțin cofeină,
  • Alimentele și băuturile cu un conținut bogat în zahăr,
  • Frișca artificială și înghețata artificială,
  • Friptura în sânge sau carnea crudă, nepreparată bine,
  • Alimentele afumate,
  • Ouăle crude,
  • Brânza moale, precum camembert sau brânza cu mucegai,
  • Produsele din lapte nepasteurizat,
  • Fructele și legumele despre care crezi că nu au fost bine spălate,
  • Salatele semipreparate sau genul de salate tip beauf,
  • Pateul de ficat sau alte produse din carne procesată,
  • Alimentele care în general au un conținut mare de grăsimi și zaharuri.

*** Dietă specială și cu mai puține calorii poți ține într-un singur caz: doar dacă este vorba despre obezitate și doar dacă ți-au dat acceptul medicii (ginecolog și nutriționist) să ții o anumită dietă cu ceva mai puține calorii și doar în primul trimestru de sarcină! Atenție, sub nicio formă nu te apuca în perioada de sarcină să ții o dietă prin care dorești să scazi în greutate, pentru că poți afecta bebelușul!