Lichidul amniotic scăzut în sarcină: ce înseamnă acest lucru pentru bebelușul din burtică?

Bebelușul crește și se dezvoltă în timpul sarcinii în uter într-un sac ce conține lichid amniotic. Sacul amniotic se formează la aproximativ 12 zile după concepție, iar la scurt timp după acesta se produce și lichidul amniotic, care este transparent si complet steril. Ceea ce trebuie să reținem este că acest fluid este foarte important pentru dezvoltarea, hrănirea și supraviețuirea bebelușului din burtică. În acest mediu fătul învață să înoate și să respire.

Citește aici: Sarcina: Lichidul amniotic, fluidul care sustine viata

In primul trimestru lichidul amniotic contine in principiu, apa si electroliti, din trimestrul al doilea, acesta contine si proteine, lipide, glucide, uree, hormoni si anticorpi.

Volumul de lichid amniotic creste odata cu cresterea bebelușului din burtică, ajungand la o valoare maxima in jurul saptamanii 34 de sarcina, dupa care se reduce treptat pana in apropierea nasterii.

Uneori, nivelul acestui lichid amniotic poate scădea prea mult sau poate fi mai puțin în raport cu stadiul de evoluție al sarcinii, ducând la o afecțiune numită oligohidramnios.

Nu este o condiție prea des întâlnită, cu toate acestea poate apărea în orice moment al sarcinii, cel mai des însă în trimestrul al treilea.

Chiar dacă nimeni nu poate spune ce anume cauzează oligohidramnios, există anumite cauze asociate care ar putea duce la această afecțiune. Printre principalele cauze ar fi: ruperea membranelor, anumite afecțiuni placentare, hipertensiune arterială maternă, anumite boli genetice ale copilului etc.

Este esențial să mergi la controale regulate la medicul obstetrician-ginecolog, care  care îți va monitoriza sarcina, va evalua creșterea fătului și cantitatea de lichid amniotic în timpul ecografiilor.

Este posibil ca în anumite situații medicul să te încurajeze să te hidratezi cu mai multă atenție, repaus la pat sau în anumite situații dacă scade ritmul cardiac al bebelușului se va impune operația de cezariană.

Uneori se întâmplă ca lichidul amniotic să se producă în exces, acest lucru considerându-se o altă afecțiune- Polihidramnios (cauze: anomalii fetale, infecții materne etc). Și în acest caz este nevoie de un consult la medicul obstetrician-ginecolog și de monitorizare atentă a sarcinii.