Caz neobișnuit: însărcinată la 62 de ani, după ce de 16 ani nu a mai avut ciclu, iar soțul a făcut vasectomie

O femeie de 62 de ani, mama a doi copii, a anuțat că este însărcinată, deși de 16 ani nu a mai avut ciclu. Și mai interesant de atât este că soțul ei, în vârstă de 72 de ani a fost supus unei operații de vasectomie (n.a.: procedură de sterilizare permanentă a bărbatului) și practic n-ar mai fi avut cum să aibă copii.

”Este cu adevărat un copil miracol” a spus Jenny, viitoarea mămică (are peste 72.000 de urmăritori), pe Instagram, scrie The SUN.

Femeia a vorbit deschis despre sarcina sa geriatrică și postează foarte des poze cu burtica, povestindu-le urmaritorilor despre experiența prin care trece. Jenny susține că a avut parte de diferite reacții din partea celorlalți, unii au felicitat-o și i-au urat sarcină ușoară, alții i-au spus că este ”prea bătrână” pentru a naște și pentru a fi din nou mamă.

Am născut copiii mei la 24, 26, 28, 30, 37, 40, 43 și 48 de ani. Sunt binecuvântări indiferent de vârstă”,

 „Nu e nimic în neregulă cu a fi o mamă mai în vârstă. Sunt atât de fericită pentru tine”,

 „Sunt însărcinată cu gemeni la 42 de ani și am avut al 5-lea copil la 40 de ani. Corpul meu îmi spune că poate să facă asta, iar cei spun ceilalți nu mai contează.”i-au scris câteva mame pe Instagram.

Într-un filmuleț postat pe aceeași rețea de socializare femeia spune că după ce a dezvăluit că este însărcinată la 62 de ani a fost surprinsă că au fost persoane care au spus că ea este în vârstă, dar nimeni nu a întrebat câți ani are soțul, ba din contra, ”toți vor să bată palma cu el. Ei bine, el are 72 de ani” a spus femeia.

Cuplul își așteaptă cel de-al treilea copil, un băiețel, în luna noiembrie.