Copiii, incurajati sa-si spuna parerea pe U-Report! Smiley, unul dintre sustinatori.

Copiii si tinerii sunt incurajati sa isi spuna parerea pe platforma de consultare U-Report, dezvoltata de UNICEF. Ei pot sa vorbeasca despre lucrurile care conteaza cu adevarat pentru ei. In acest moment sunt peste 6 milioane de U-Reporteri in 50 de tari din intreaga lume, iar comunitatea este in continua crestere. Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului ca Smiley este Ambasador National pentru UNICEF in Romania si este unul dintre sustinatorii U-Report.

Vezi si MAE, UNICEF si Eurochild invita copiii sa isi spuna parerile in sondajul de opinie „Europa pe care si-o doresc copiii“

U-Report este un mecanism inspirat de Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului, care promoveaza dreptul tuturor copiilor de a isi exprima liber opinia asupra oricarui subiect care ii priveste.

Pentru UNICEF in Romania, cresterea si consolidarea participarii copiilor reprezinta o prioritate atat in cadrul programelor create si implementate, cat si in dialogul cu principalii decidenti politici si cu alti parteneri. Prin intermediul platformei U-Report, copii si tinerii isi pot face auzita parerea despre subiecte si probleme care ii preocupa.

,,Consultarea si participarea copiilor si a tinerilor sunt principii generale ale Conventiei cu privire la Drepturile Copilului. Prin programele si actiunile sale, UNICEF promoveaza dreptul copiilor de a participa la procesele decizionale care sunt relevante in viata lor – in cadrul familiei, al scolii sau al comunitatii. U-Report este o platforma ce incurajeaza participarea copiilor si a tinerilor, oferindu-le un mijloc prin care ei isi pot spune parerea pe subiecte de interes pentru ei, iar informatiile colectate pe platforma de la un numar relevant de copii pot sta la dezvoltarea unor programe si politici publice care sa raspunda mai bine nevoilor”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF in Romania.

Inregistrarea, mesajele si sondajele U-Report sunt trimise prin mesaje directe, prin Facebook Messenger. Informatiile despre copiii si tineriii inregistrati ca U-Reporteri sunt anonime. Raspunsurile obtinute sunt vizibile in timp real pe site-ul U-Report: https://romania.ureport.in, iar acest lucru permite ca oricine sa poata accesa detalii generale despre comunitatea de U-Reporteri si despre parerile lor. Rezultatele sunt grupate dupa varsta, gen si regiune si sunt utilizate pentru a creste gradul de constientizare a cetatenilor cu privire la parerile copiilor si tinerilor, problemele si solutiile propuse de acestia.

Smiley, Andrei Tiberiu Maria, Ambasador National pentru UNICEF in Romania

,,Cred foarte mult in abilitatea copiilor de a-si exprima opiniile si de a contribui la discutii si dezbateri cu privire la subiecte ce ii privesc si ma bucur ca U-Report le ofera ocazia de a face asta. Adolescentii petrec foarte mult timp online, iar prin intermediul U-Report, ei vor fi consultati prin scurte sondaje, vor avea acces la rezultatele acestora, precum si la informatii utile”, a spus Andrei Tiberiu Maria – Smiley, Ambasador National pentru UNICEF in Romania.

U-Reporterii primesc mesaje si informatii despre importanta participarii lor, afla care sunt rezultatele sondajelor, modul in care informatiile au fost folosite, felul in care vocile lor au ajuns la factorii de decizie si care au fost rezultatele contributiei lor.

Tasnim Chazli, Vicepresedinte al Consiliului National al Elevilor din Romania.

,,Chiar daca adultii au puterea de decizie cu privire la multe aspecte ce tin de viitorul nostru, vrem sa participam la construirea societatii pe care, la randul nostru, o vom conduce! Vrem sa fim consultati cu privire la orice politica publica, astfel incat si noi sa influentam felul in care va functiona lumea, iar U-Report este un instrument perfect pentru acest lucru.”, a spus Tasnim Chazli, Vicepresedinte al Consiliului National al Elevilor din Romania.

Vezi si Millie Bobby Brown, actrita din Stranger Things, cel mai tanar Ambasador UNICEF