Doua eleve, arestate pentru ca ar fi planuit uciderea a noua persoane

Doua eleve au fost arestate pentru ca ar fi planuit uciderea a noua persoane. Fetele, in varsta de 14 ani din localitatea Avon Park, situata in statul american Florida, studiau la Avon Park Middle School. Ele au fost arestate dupa ce un profesor a gasit un folder in care isi detaliau planurile. Fetele aveau notate pe opt pagini planuri de a face rost de arme si de a scapa de cadavre.

Citeste siĀ Pericolele la care se expun adolescentii pentru un selfie

Ambele se afla in arestul politiei, in asteptarea procesului. Fiecare dintre cele doua suspecte se confrunta cu noua acuzatii de conspiratie pentru crima si trei acuzatii de conspiratie pentru rapire.

Profesorul a observat ca fetele se comportau „isteric” in timp ce se uitau la dosar si, se pare ca a auzit-o pe una dintre ele spunand: „Voi spune ca este o gluma daca ma suna sau daca il gasesc”.

Profesorul a gasit mai tarziu dosarul, pe care scria „Informatii private”, „Nu deschideti” si „Proiectul 11/9”. In interiorul folderului, notele scrise de mana au dezvaluit o lista de nume si au inclus planuri detaliate despre modul de efectuare a crimelor, potrivit postului de televiziune NBC.

Documentele vorbesc despre obtinerea armelor de foc si distrugerea dovezilor prin arderea si ingroparea corpurilor victimelor.

Citeste si Opt elevi romani, in schimb de experienta in Sri Lanka. In urma atentatelor, elevii sunt in siguranta

Sursa: Mediafax