Kaufland Romania: duci flacoane goale de produse de ingrijire si curatenie si primesti reduceri!

Pornind de la deviza ,,consumul excesiv de plastic dauneaza grav naturii”, Kaufland Romania introduce in premiera in magazine un sistem nou de colectare a flacoanelor goale de produse de igiena sau de curatenie, ce vor fi reciclate pentru a proteja mediul inconjurator.

Pentru a incuraja comportamentul eco, clientii care aduc ambalaje goale pentru reciclare primesc cupoane de reducere de 50% pentru achizitionarea de produse noi de ingrijire.

Astfel, in spatiul special amenajat sub forma unei broscute testoase, la intrarea in magazine,  clientii pot depune sticle goale din plastic de sampon, balsam, gel de dus, crema de corp, de fata sau de maini, apa de gura sau de sapun lichid, dar si recipiente goale de produse de curatenie, precum detergenti de haine sau de vase, solutii de curatare a bucatariei, baii, pardoselii sau geamurilor.

La fiecare 3 astfel de recipiente aduse la instalatia sub forma de broscuta (ca in imagine) din magazin, clientii vor primi cate un cupon cu reducere la produsele aflate in campania lunii respective.

Pe parcursul lunii iulie, cei care recicleaza vor fi recompensati cu cupoane de 50% reducere la gama de geluri de dus Dove, 250 ml, din variantele Nourishing, Nourishing Care & Oil, Cocoa Hibiscus, Dove Men Clean Comfort sau Minerals & Sage. Cupoanele se ridica de la Biroul de Informatii din magazin.

,,Cine recicleaza, merita recompensat! Obiectivul acestui proiect este de a proteja mediul inconjurator, de a inlatura din natura plasticul din produsele de igiena sau curatenie si de a sustine comportamentele eco, oferind clientilor un sistem usor accesibil, la indemana, precum si o recompensa. Pe aceasta cale, invit toate brandurile responsabile de produse de larg consum sa se alature campaniei si sa isi puna promotiile in slujba sustenabilitatii, oferind un impuls clientilor care le vor recicla astfel ambalajele pe care le introduc pe piata. Prin acest tip de parteneriat retalier-brand-client, inchidem impreuna circuitul de consum intr-un mod sustenabil. Ne dorim ca tot mai multe branduri sa reactioneze pozitiv si sa utilizeze infrastructura pe care o punem la dispozitie tuturor, urmand ca noi sa preluam 100% toate cheltuielile legate de mentinerea intregii retele de reciclare, prin colaborarea cu furnizorul specializat”, declara Valer Hancas, Director de Comunicare si Corporate Affairs Kaufland Romania.

In prezent, broscuta este disponibila in cinci magazine din orasele Bucuresti (str. Barbu Vacarescu, nr. 120-144, str. Sebastian, nr. 88C, Bulevardul Theodor Pallady nr. 51 – iar pana la finalul lunii si in Pantelimon), Timisoara (str. Damaschin Bojinca, nr. 4) si Iasi (sos. Pacurari, nr. 86M), proiectul urmand sa fie extins in mai multe orase mari din tara si in Republica Moldova (magazinul din str. Decebal).

Proiectul reprezinta o premiera la nivelul pietei, astfel de ambalaje fiind mai dificil de reciclat, din cauza procesului minutios de sortare, pe tipul de material, respectiv de culori.

In acest sistem sunt reciclate doar ambalajele produselor de igiena si curatenie (plasticul de tip PET specific acestora, HDPE si LDPE) si nu se accepta recipiente metalice, de sticla, tetra pak sau carton, produse de machiaj, deostick, spray-uri, pasta de dinti, respectiv perii, manusi, bureti de vase sau alte recipiente care nu sunt din acest tip de plastic.

Pentru alte tipuri de ambalaje, clientii mai au la dispozitie si automatele Tomra, instalate in parcarile a 50 de magazine Kaufland, unde pot fi reciclate PET-uri normale (cu volum de pana la 3 litri), sticla si doze de aluminiu (cu volum de pana la 1 litru).

In faza pilot a initiativei, clientii s-au dovedit a fi foarte receptivi: aproximativ 5000 de flacoane goale au fost colectate in campaniile lunii anterioare.

Ce se intampla cu flacoanele colectate

Ulterior, ambalajele de produse de igiena si curatenie aduse la Broscuta sunt sortate si reciclate prin intermediul unei firme specializate, printr-un proces amplu ce consta in trei etape:

  • sortarea materialelor la statia automata;
  • pregatirea pentru reciclare;
  • reciclarea propriu-zisa, prin termoformare.

De ce este bine sa reciclam

  • Specialistii estimeaza ca reciclarea unui milion de tone de plastic echivaleaza cu retragerea din circulatie a unui milion de masini, in ceea ce priveste emisiile de CO2.
  • Initiativa vine ca o solutie la nevoia de a avea o economie circulara, pentru a contracara fenomenul raspandirii necontrolate a plasticului – una dintre cele mai mari probleme globale, ce afecteaza major mediul, clima, economia si sanatatea populatiei.
  • Conform unei estimari, pana in 2050 oceanele ar putea contine mai multe materiale din plastic decat pesti.
  • Majoritatea plasticului nu este reciclat niciodata: doar 9% din plasticul produs vreodata a fost reciclat.
  • Plasticul din mari si oceane este un pericol pentru viata marina, prin degradarea habitatului natural si prin faptul ca este confundat cu mancarea, iar astfel si pentru sanatatea oamenilor – prin expunerea la substante chimice prin lantul trofic.
  • Plasticul se descompune si se transforma in microplastic, care pluteste in ape fara a fi detectat cu ochiul liber, iar acesta este consumat de pesti, animale si oameni, fara sa stie.
  • Cel mai recent studiu estimeaza ca un om inghite in jur de 50.000 de microparticule de plastic pe an, ceea ce inseamna 2.000 de microparticule de plastic pe saptamana – echivalentul a 5 grame.
  • Marea Neagra este cea mai poluata din intreaga Europa, cu peste 83% deseuri din plastic (ambalaje, sticle, pungi) si particule de microplastic gasite la peste 2000 de metri adancime.
  • Toate aceste aspecte arata necesitatea unei economii circulare.