Mortalitatea neonatala din Romania, cea mai mare rata a deceselor din UE

Mortalitatea infantila plaseaza Romania pe ultimele locuri in tarile din Uniunea Europeana, iar in ceea ce priveste mortalitatea neonatala, pe ultimul loc, cu cea mai mare rata a deceselor, spune medicul neonatolog Georgeta Sardescu, de la Spitalul”Sf. Pantelimon”. In cazul mortalitatii neonatale vorbim de un procent de 50%, sustine specialistul.

Vezi si Mortalitatea infantila, o problema majora in Romania

In ciuda cifrelor ingrijoratoare si a ratei deceselor inregistrate in randul prematurilor, comparativ cu alte state membre UE, Romania inregistreaza, totusi, un trend descendent in ceea ce priveste rata mortalitatii infantile, e de parere Georgeta Sardescu, seful Sectiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgenta ”Sf. Pantelimon”, din Bucuresti.

Comparativ cu perioada anilor 2000- 2017, rata mortalitatii infantile in Romania a scazut cu peste 50%, de la 18 la mie in anii 2000, pana la 7 la mie, in 2018, a declarat sursa citata.

Situatia extrem de delicata a un copil nascut prematur necesita o atentie deosebita din partea medicilor, atrage atentia specialistul.

„Principalele probleme cu care vine pe lume un prematur sunt multiple, pentru ca prematurul se naste inainte de termen, si, practic, toate sistemele si organele lui sunt imature. Ca urmare, adaptarea unui prematur este extrem de dificila din toate punctele de vedere”, a declarat medicul Georgeta Sardescu.

Medicul a subliniat si importanta existentei unor aparate medicale performante care sa sustina viata nou-nascutului in unitatile spitalicesti.

„Sunt echipamente medicale care le asigura supravietuirea. Practic, indiferent unde se naste copilul prematur, fie ca se naste la Pantelimon sau in alta maternitate, cu mainile goale nu poti sa salvezi un prematur. De la basic, pana la complex, mai intai ii asiguri confortul termic, care se realizeaza printr-o masa radianta la nastere, de preferat sa fie performanta, mai ales pentru copilul prematur, urmata apoi de un incubator in sectia de Terapie Intensiva, de regula incubatorul hibrid care poate fi si deschis si inchis, iar sustinerea respiratiei se face cu ajutorul aparatelor de ventilatie mecanica. Deci sunt doua elemente tehnice extrem de importante pentru supravietuirea copilului prematur”, a mai spus sursa citata.

Aceasta a tinut sa sublinieze si riscurile la care nou-nascutul este predispus, in general, si, cu atat mai mult, in situatia in care el se naste prematur.

„Riscul de infectii este foarte mare. Prematurul trebuie intubat, trebuie perfuzat, i se recolteaza foarte multe analize, deci se fac foarte multe manevre invazive asupra lui. Ca urmare, pe un sistem imun aproape inexistent, plus asemenea manevre invazive, riscul de a se infecta este foarte mare”, a explicat medicul neonatolog.

Romania nu se afla intr-o pozitie favorabila, recunoaste specialistul, insa daca e sa facem o comparatie cu situatia nationala a anilor 2000- 2017, trendul este unul in scadere, mai spune medicul in ceea ce priveste statisticile care plaseaza Romania pe un loc nefavorabil.

„Ne situam undeva destul de jos din punct de vedere al mortalitatii infantile, suntem in jurul cifrei de 7 la mie, dar este o cifra in scadere, daca privim statistic, mortalitatea infantila din 2000 pana in 2017, adica de la 18 la mie am ajuns in jurul cifrei de 7 la mie. Mortalitatea neonatala, care este inclusa in mortalitatea infantila, reprezinta aproape 50%”, a mai declarat medicul Georgeta Sardescu.

In ceea ce priveste imbunatatirea procentului negativ al mortalitatii infantile cu care Romania se confrunta la momentul actual, doctorul Georgeta Sardescu este de parere ca, la baza sa, trebuie sa coexiste o serie de factori, de ordin tehnologic si uman.

„Diminuarea fenomenului se poate face printr-un personal medical foarte bine pregatit si printr-un echipament medical de inalta performanta, pentru ca, mortalitatea neonatala este data in procent foarte mare de catre copiii nascuti prematuri. Recomandarea este de imbunatatire a sistemului de asistenta comunitara, interventia se face tot printr-un sistem centralizat, Ministerul Sanatatii, Directiile de Sanatate Publica, pentru ca daca noi nu imbunatatim asistenta sanitara, o mama mai putin educata, sau o mama minora, nu se va prezenta la medic”, a mai spus sursa citata.

Citeste si Ce se poate face in Romania pentru ca mortalitatea la nastere sa scada?

Ea a atras atentia asupra importantei interventiei Casei de Asigurari de Sanatate in parcursul asistarii unei nasteri premature, din cauza costurilor foarte mari pe care le implica aceasta.

,,Lucrurile nu cred ca sunt foarte roz in momentul de fata din acest punct de vedere, pentru ca preventia nasterii premature implica costuri foarte mari. Investigatiile antenatale sunt destul de scumpe. Si aici trebuie sa intervina Casa de Asigurari prin sustinerea financiara a acestor investigatii, altfel, costurile fiind foarte mari, o mama minora, sau o mama care nu are un loc de munca, nu cred ca poate sa-si sustina toate investigatiile”, a explicat medicul neonatolog.

Spitalul Clinic de Urgenta ”Sfantul Pantelimon” a fost gazda unui eveniment consacrat dotarii unitatii medicale cu un ventilator de inalta performanta si alta aparatura medicala vitala, ca urmare a unei donatii facute de Salvati Copiii, cu sprijinul GEFCO, in cadrul campaniei de reducere a ratei mortalitatii in randul nou-nascutilor. Spitalul a anuntat suplimentarea locurilor pentru nou-nascutii cu patologii grave, urmand ca pana la sfarsitul anului, un numar total de 115 aparate sa ajunga in 49 de maternitati din Romania, prin intermediul aceleiasi campanii.

Vezi si Rata mortalitatii infantile, dubla in anumite judete din Romania

Sursa: Mediafax