O fată de 14 ani din Sibiu și-a înscenat răpirea, din cauza unor certuri cu părinții

O fată de 14 ani din Sibiu și-a înscenat răpirea, din cauza unor certuri cu părinții. Adolescenta a fost găsită după aproape 24 de ore, în casa unei rude, fără a fi victima unei infracțiuni.

Fata a dispărut marți, după-amiază, iar mama acesteia a sunat la 112, spunându-le polițiștilor mai multe despre semnalmentele fiicei, precum și în ce condiții a descoperit dispariția. Femeia a explicat că la poartă a găsit un bilet de răscumpărare prin care li se cereau părinților bani în schimbul minorei, dar fără a fi precizată suma. Pe bilet era notat li un număr de telefon, potrivit mediafax.ro. De asemenea, femeia a precizat faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 14,00, ar fi trimis-o pe minoră să scoată bani dintr-un ATM din apropierea domiciliului, banii şi cardul fiind găsite în locuinţă de către părinţi.

În urma verificărilor nu a fost susținută varianta răpirii adolescentei.

”În urmă cu câteva minute, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat-o pe minora în cauză pe raza localităţii Haşag, la domiciliul unei rude. Adolescenta a declarat că şi-a înscenat răpirea pe fondul unor neînţelegeri cu părinţii”, potrivit Poliţiei din Sibiu.

Aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni, fiind preluată de către reprezentanţii Direcţiei de Protecţia Copilului Sibiu.