O femeie din Târgu Neamț, a născut acasă, asistată de soț și soacră, cu ustensile cumpărate de pe internet. Pentru că starea femeii s-a agravat, soțul a sunat la urgență, iar mama și bebelușul au fost transportați la spital. Cazul respectiv a avut loc în aceeași zi în care o femeie de 42 de ani din Piatra Neamț a murit la spital, după ce a ales să nască acasă cu o moașă neautorizată.
Femeia, în vârstă de 34 de ani, era la a cincea sarcină și a decis împreună cu soțul ei să nască acasă, ambii lucrând câțiva ani în afară ca asistenți medicali și susținând că nu au avut încredere în medicii din România.
Bebelușul avea o greutate mare la naștere, de aceea a fost necesară o epiziotomie, pe care a executat-o soțul femeii, fiind asistat de soacră. Problema a apărut imediat după intervenție, când femeia a suferit hemoragie masivă și soțul a fost nevoit să sune la urgență.
„A fost solicitat ajutorul Ambulanței deoarece mama avea o stare de lipotimie la câteva ore de la naștere. Pacienta a fost preluată, cu tot cu copil, fiind transportată la Spitalul Târgu Neamț. Din câte am înțeles de la colegii mei, ar fi a cincea naștere și nu mai este ca la prima, se produce mai repede. Am înțeles că părinții ar fi lucrat în Irlanda, nu știu dacă în sistemul medical, dar cordonul ombilical era tăiat corect. Copilul era bine, vioi, cu o greutate de 4,7 kilograme“, a declarat Radu Roibu, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț, potrivit Mesagerul de Neamț.
Atât mama cât și bebelușul au primit îngrijire la spital și sunt în stare bună, dar medicii fac apel la femeila însărcinate să nu mai opteze pentru nașterea acasă, deoarece este ilegal și există multe riscuri și complicații care pot surveni în timpul nașterii.