O fetita de 14 ani a murit din cauza pneumoniei

O fetita de 14 ani, din Bistrita-Nasaud, a murit din cauza pneumoniei, in ultima saptamana fiind inregistrate 313 cazuri de pneumonii, din care 57 de persoane au fost internate in spital, cu forme grave ale bolii.

Vezi si Un bebelus din Bihor externat in decembrie si reinternat in ianuarie, cu pneumonie si rujeola, a murit

Potrivit DSP Bistrita-Nasaud, in judet nu gripa a creat probleme, ci pneumoniile, deoarece numai in ultima saptamana au fost inregistrate 313 cazuri noi de pneumonie din care 57 de bistriteni au dezvoltate forme foarte grave ale bolii si au necesitat internare.

Din cauza acestei afectiuni, un copil de 14 ani si o femeie de 43 de ani au murit.

,,Este vorba de o fetita de 14 ani din Dumitrita care suferea si de parapareza spastica, retard psihic si epilepsie, cu probleme grave de sanatate si de o femeie de 43 de ani din Nimigea, aparent fara probleme, dar se pare ca avea si alte afectiuni. In prima faza a fost suspectata de gripa dar testul a fost negativ. Se pare ca avea ceva boala pulmonara cronica, fiind in curs de investigare”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul Directiei de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud, dr. Anca Andritoiu.

Medicii spun ca pacientii se prezinta foarte tarziu pentru investigatii si din acest motiv apar forme foarte grave ale bolii. In ultimele zile medicii de familie din Bistrita-Nasaud au diagnosticat 313 persoane cu pneumonii, dintre care 57 au fost internate in spital.

,,Pacientii ar trebui sa mearga la primele simptome la medic dar sunt unii care asteapta pana tarziu, altii care nu vor sa stea la cozi pentru ca la medicii de familie este acum mare nebunie si, pentru a nu se raspandi boala asa de repede trebuie sa respecte normele de igiena”, a mai spus dr. Anca Andritoiu.

Conform Directiei de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud, in ultima saptamana 3.022 de pacienti au fost diagnosticati cu viroze, 135 fiind internati in spital. In ceea ce priveste gripa, de la debutul sezonului au fost inregistrate 16 cazuri insa niciunul grav, care sa necesite internare.

Citeste si Cea mai buna protectie impotriva bronsiolitei si a pneumoniei

Sursa: Mediafax.ro