Profesoara cercetata ca ar fi intretinut relatii sexuale cu un elev

O profesoara este cercetata ca ar fi intretinut relatii sexuale cu un elev. Cadrul didactic preda limba engleza la scoala din comuna Saliste, judetul Alba si este acuzata ca ar fi intretinut relatii sexuale cu un elev in varsta de 14 ani. Femeia de 35 de ani a fost retinuta, a fost plasata sub control judiciar, fiindu-i interzis sa mai predea la clasa.

Vezi si Profesor din Sebes, acuzat ca a palmuit un elev care a avut un limbaj indecent

Femeia este din comuna Ciugud si este profesoara de engleza la scoala gimnaziala din Saliste. Ea a fost retinuta de politisti care s-au sesizat din oficiu, in urma unor informatii aflate de seful de post din comuna, cum ca profesoara ar fi avut o relatie sexuala cu un elev in varsta de 14 ani.

,,Politia s-a sesizat din oficiu, in urma unor informatii primite din comuna, ca profesoara, in varsta de 35 de ani, ar fi intretinut relatii sexuale cu un elev in varsta de 14 ani. Ea a fost retinuta si prezentata Parchetului de pe langa Judecatoria Alba Iulia. S-a luat masura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile”, a declarat, cms. Cristian Marginean, reprezentantul IPJ Alba.

Potrivit procurorilor, femeia ar fi intretinut relatii sexuale cu elevul sau in perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019, in trei zile diferite.

,,In perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019, ar fi intretinut relatii sexuale cu un elev in varsta de 14 ani, in 3 zile. In prezent este sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile si i s-a interzis sa predea la clasa”, a declarat procurorul Adrian Cabulea, din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Alba Iulia.

Vezi si Profesoara din Bucuresti care le spunea elevilor ca sunt sclavii ei, concediata

Sursa: Mediafax