Studiu: transferurile de embrioni congelați pot crește riscul de hipertensiune în sarcină

Un studiu efectuat pe 4,5 milioane de femei a arătat că transferurile de embrioni congelați în timpul tratamentului FIV pot crește riscul de hipertensiune arterială în sarcină, inclusiv preeclampsie, potrivit publicației Hypertension.

Chiar dacă legătura dintre transferurile de embrioni congelați și tensiunea arterială crescută nu este nouă, cercetarea, care a inclus date despre milioane de femei din Norvegia oferă o înțelegere mai clară a acestui risc ți este cel mare mare studiu făcut până în prezent care include date despre femeile care au avut sarcini multiple.

Atunci când cercetătorii au ajustat în căutări și alți factori care ar putea provoca tulburări de hipertensiune în timpul sarcinii, cum ar fi vârsta, hipertensiunea arterială existentă și obezitatea, au descoperit că riscul a fost cu aproximativ 74% mai mare atunci când au fost utilizați embrioni congelați, comparativ cu FIV care utilizează embrioni proaspeți sau o sarcină concepută în mod natural. În plus, au descoperit că nu a existat nicio diferență semnificativă de risc între femeile care au conceput natural și cele care au făcut FIV folosind embrioni proaspeți.

Aproximativ 75% dintre femeile care au dezvoltat tulburări de hipertensiune în studiu au dezvoltat preeclampsie, marcată de hipertensiune arterială severă, împreună cu semne de afectare a ficatului sau a rinichilor, după a 20-a săptămână de sarcină. Dacă nu este tratată hipertensiunea, aceasta poate cauza chiar decesul.

Dezvoltarea hipertensiunii arteriale în timpul sarcinii nu duce întotdeauna la complicații, dar este important ca medicii să monitorizeze femeile însărcinate care prezintă semne de preeclampsie. Aproximativ 1 din 12 femei din SUA au hipertensiune arterială în timpul sarcinii, conform Centers for Disease Control and Prevention, iar aproximativ 1 din 25 de femei însărcinate dezvoltă preeclampsie, potrivit American Heart Association.

Studiu a analizat 4,5 milioane de sarcini din Norvegia din 1988 până în 2015. Dintre acestea, 4,4 milioane de sarcini, – care au fost concepute în mod natural – au fost comparate cu puțin peste 78.000 de sarcini obținute prin FIV (folosind un embrion proaspă)t și aproximativ 18.000 de sarcini FIV (folosind un embrion congelat). Aproximativ 33.000 dintre sarcini au avut loc la femei care au avut mai mult de o sarcină.

„Realitatea este că femeile sunt acum mai în vârstă atunci când rămân însărcinate pentru prima dată, așa că este mai probabil să aibă nevoie de tratamente precum FIV, care ar putea fi mai frecvente în viitor”, a spus dr. Anum Minhas, obstetrician cardiolog la Johns Hopkins Medicine.