Alaptare: cum poate fi calmata „furia laptelui”?

Timp de noua luni ai visat cum vei strange in brate si cum vei mangaia fiinta cea mai draga din lume. Acum e aici. O vezi si ii simti candoarea. Are nevoie de tine si de sprijinul tau. Pe langa bucuria de a fi mama, incep insa si greutatile. Depinde de tine cum vei reusi sa le invingi.

Una dintre problemele de care foarte putine femei au sansa sa scape este „furia laptelui”. Afla aici mai multe despre alaptare si mai ales, despre cum poate fi calmata „furia laptelui”.

E bine sa stii cat mai multe despre acest fenomen si sa nu il ignori, mergand pe ideea „lasa ca mie nu mi se va intampla”. Mai ales ca de modul in care gestionezi aceasta situatie depinde si copilul tau, pentru care cel mai important lucru este sa fie hranit cat mai bine. De modul in care tu constientizezi importanta primelor sedinte de alaptare depinde ulterior reusita acestui proces care este esential pentru sanatatea bebelusului tau. In aceste momente nu trebuie sa te sperii. Iar cel mai bun sfat este sa te pregatesti din timp, sa te informezi din timpul sarcinii, sa ceri ajutorul unui consultant in lactatie, a unei moase sau doule, pentru a trece cu bine de acest capitol mai delicat.

Ar putea fi in favoarea ta daca acest fenomen se declanseaza in perioada pe care tu o petreci la maternitate si, in consecinta, sansa ca problema sa se remedieze rapid este foarte mare daca respecti toate instructiunile care ti se dau.

„Furia laptelui” apare dupa 48 pana la 72 de ore de la nastere. Se manifesta prin faptul ca sanii devin foarte sensibili, grei si sunt mariti in volum. In cazul in care ai nascut prin operatie cezariana, exista posibilitatea ca furia laptelui sa se declanseze mai tarziu, pentru ca lactatia se instaleaza mai tarziu.

Cu toate acestea, nu exista o regula fixa, si se poate intampla ca organismul unei femei care a nascut prin cezariana sa reactioneze la fel ca in cazul nasterii pe cale vaginala.

Tot in aceasta perioada, pentru a diminua pe cat posibil disconfortul produs de acest fenomen, este bine sa porti un sutien sau o bustiera pentru sustinerea sanilor, care sunt mai grei si mai sensibili, chiar durerosi.

Atentie! Daca proaspata mamica nu se trateaza corespunzator si sanul nu se goleste foarte bine, exista pericolul sa apara mastita sau sa fie favorizata aparitia ei. Totusi acest fenomen apare, de regula, la doua sau trei saptamani de la nastere, pentru ca are alt mecanism. Mai exact, din cauza fisurilor mamelonare din timpul alaptarii, in mamelon intra diversi germeni. Astfel se produce o alterare a starii generale, cu febra (uneori chiar si de 39-10 grade C), sanii sunt durerosi, gandlionii se umfla, iar pe suprafata mameloanelor pot sa apara picaturi de puroi.