Alăptarea poate proteja un copil de multe boli cronice și este numită și ”primul vaccin”

Alăptarea este numită „primul vaccin” din mai multe motive. Îți poate proteja copilul de dezvoltarea  unor boli cronice precum diabetul, astmul, problemele cardiace etc. Citește aici mai multe.

Laptele matern este alimentul ideal pentru sănătatea bebelușului tău, mai ales dacă este vorba despre un nou-născut prematur sau bebeluș născut cu afecțiuni grave.

Laptele matern este plin de imunoglobuline care luptă împotriva bolilor care protejează copilul de o serie de boli precum astmul, pneumonia, infecții ale urechii, diareea și altele. În plus, este foarte important să alăptăm imediat după naștere, deoarece sistemul imunitar la nou-născuți nu este suficient de matur pentru a lupta împotriva infecțiilor, motiv pentru care este numit și „primul vaccin”. Și chiar dacă informația oferită mai departe este dură pentru tine, să știi că studiile arată că bebelușii care sunt alăptați în prima oră de viață sunt cu douăzeci la sută mai puțin probabil să moară în prima lună de viață. În plus, bebelușii care nu sunt alăptați au un risc de deces de șase ori mai mare în prima lună de viață, comparativ cu bebelușii alăptați.

Laptele matern ajută la protejarea bebelușilor împotriva diferitelor boli pe termen scurt și lung. Cercetările arată că bebelușii care nu sunt alăptați au un risc cu 20% până la peste 200% mai mare de a dezvolta sau de a se confrunta cu anumite afecțiuni, precum, spre exemplu, diverse infecții ale stomacului și urechii, boli alergice, leziuni ale țesuturilor interstițiale, până la leucemie. Alăptarea în primele etape ale vieții este asociată cu niveluri mai scăzute ale colesterolului seric la vârsta adultă.

Prin laptele matern bebelușul poate prelua anticorpi de la mamă, ceea ce înseamnă că din start are o imunitate mai puternică și este protejat de mai multe boli. Laptele matern ajută la prevenirea obezității infantile. Studiile arată că alăptarea pe o perioadă mai îndelungată poate reduce riscul de exces de greutate și obezitate cu aproximativ 12%, ajutând la combaterea bolilor cronice grave asociate cu aceste afecțiuni.

Bebelușii alăptați au un scor mai mare la capitolul dezvoltare cognitivă în comparație cu copiii care nu sunt alăptați. Alăptarea este asociată cu rezultate educaționale mai mari. În plus, alăptarea exclusivă timp de șase luni în comparație cu patru luni ajută la îmbunătățirea dezvoltării motorii la bebeluși.

Pe lângă numeroasele beneficii ale laptelui matern în reducerea riscului de dezvoltare a unor boli cronice, acesta ajută mult și în ceea ce privește atașamentul dintre mamă și copil, sănătatea lui emoțională.

Citește și: Beneficiile alaptarii la san