Cei mai prematuri gemeni din lume s-au născut la 22 de săptămâni, iar medicii le-au dat zero șanse de supraviețuire

Cei mai prematuri gemeni din lume, așa cum au fost numiți de Cartea Recordurilor, s-au născut la 22 de săptămâni, iar medicii le-au dat atunci zero șanse de supraviețuire. Este vorba despre un frate și o soră din Canada, care dacă s-ar fi născuți cu o oră mai devreme ar fi fost lăsați să moară. Citește aici mai multe.

Adiah și Adrial Nadarajah s-au născut la 126 de zile (depășind recordul anterior de 125 de zile de prematuritate, stabilit în 2018 de gemenii din statul american Iowa) și cântăreau 330 și 420 de grame. Practic, micuții au venit pe lume mai devreme cu 4 luni. Reamintim că o naștere  la termen este considerată oricând în perioada 37-40 de săptămâni.

Mama, Shakina Rajendram, a declarat că atunci când a început travaliul la doar 21 de săptămâni și cinci zile, medicii i-au spus că bebelușii „nu erau viabili” și că aveau „0% șanse de supraviețuire”.

A fost a doua ei sarcină, după ce a pierdut-o pe prima cu doar câteva luni mai devreme în același spital din apropierea casei lor din Ontario, scrie BBC.

Majoritatea spitalelor nu încearcă sa salveze copiii născuți înainte de 24-26 de săptămâni. Din fericire, cuplul a putut să se mute la Spitalul Mount Sinai din Toronto, care are o unitate specializat de terapie intensivă neonatală.

Unul dintre gemenii născuți la 22 de săptămâni/ Guinness World Records

În a doua zi de travaliu – 21 de săptămâni și 6 zile de sarcină – femeii i s-a spus că, dacă copiii se vor naște chiar și cu câteva minute înainte de 22 de săptămâni, vor fi lăsați să moară.

”Ne-au spus că spitalul ne poate oferi cel mult următorul lucru: după ce se nasc gemenii, să fie puși pe pieptul meu și pe pieptul lui Kevin (n.a: soțul) și să se aștepte ca micuții să moară firesc” a povestit mama, potrivit dailyhive.com.

Chiar dacă femeia avea sângerări abundente, susține că a făcut tot posibilul ”să țină bebelușii înăuntru”, iar la 15 minute după miezul nopții i s-a rupt apa și în scurt timp a născut un băiețel și o fetiță, care în ciuda problemelor medicale de atunci au ajuns acum la vârsta de 1 an.