Studiu despre plânsul bebelușului: când plânsul micuțului ar trebui să te alarmeze?

”Știu că un nou-născut plânge, dar nu cumva bebelușul meu plânge mai mult decât e normal? Cum să-l mai liniștesc și mai ales, când o să plângă…mai puțin?”

Întrebările legate de plânsul, somnul și hrana bebelușului sunt principalele preocupări și căutări pe internet atunci când este vorba despre un proaspăt părinte.

Citește și: Raspunde-i bebelusului intotdeauna atunci cand plange!

Iar dacă și tu ești un proaspăt părinte, aflat în situația în care somnul tău, noapte de noapte este mult prea fragmentat și orice plâns de-al micuțului te neliniștește, atunci s-ar putea ca ultimul studiu despre plânsul bebelușului, publicat recent în sciecendaily.com, să te intereseze și poate chiar să te mai liniștească un pic.

Cele mai multe accesări pe motoarele de căutare te vor trimite către un studiu mai vechi (din 1962) care susține că plânsul nou-născutului atinge un fel de punct culminant în jurul vârstei de șase săptămâni, apoi acesta va mai scădea din intensitate și frecvență și se va stabiliza în jurul vârstei de trei luni.

Denumită în mod obișnuit „curba plânsului”, părinții s-ar putea aștepta ca bebelușii lor să plângă mult mai puțin după vârful inițial, de la șase săptămâni. Cu toate acestea, un nou studiu din Danemarca, contestă acest tipar  (după ce au adunat informații de la părinți din 17 țări diferite).

„Este un grafic care li se prezintă adesea noilor părinți. Dacă veți căuta pe google „bebelușul plânge”, veți vedea o mulțime de imagini cu acest grafic. Prin urmare, ne-am gândit că ar fi interesant să adunăm toate datele disponibile pentru a vedea dacă acestea sunt în concordanță cu respectiva „curbă a plânsului” ”, spune Arnault-Quentin Vermillet, autorul principal al studiului.

Plânsul este prima formă de comunicare folosită de bebeluși (pentru a le atrage atenția părinților asupra nevoilor micuților). Dezvoltarea cognitivă și emoțională a sugarului este stimulată atunci când părinții răspund în mod corespunzător la semnalele pe care le arată copilul.

Cu toate acestea, specialiștii susțin că o definiție folosită pe scară largă pentru plâns excesiv sau colici este atunci când un bebeluș plânge mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de 3 zile pe o săptămână, iar acest lucru înseamnî că este momentul să te adresezi medicului pentru a înțelege cauza/cauzele. În primele 6 săptămâni după naștere, colicile au fost estimate ca afectând între 17 și 25% dintre sugari.

Citește și: Copilul plange si nu stii cum sa-l linistesti? Incearca sa urmezi sfatul oferit de aceasta mama!