Copiii din centrele de plasament au nevoie de prieteni

Copiii din centrele de plasament au nevoie de prieteni, de oameni calzi care sa ii asculte, sa ii invete si sa ii incurajeze permanent. Ei nu au familia aproape, iar personalul din centre este insuficient pentru a acoperi nevoile copiilor. Programul educational Ajungem MARI cauta voluntari pentru 2.200 de copii din Bucuresti si 24 de judete, voluntari care sa dedice copiilor 3 ore pe saptamana in urmatorul an scolar.

Citeste si Centrele de plasament vechi vor fi desfiintate pana in anul 2021

„Voluntariatul la Ajungem Mari este una dintre cele mai frumoase experiente. M-a ajutat sa devin un om mai bun, sa descopar suflete pure si sa daruiesc cunostinte, inspiratie si iubire acolo unde lipsesc cel mai mult. Am invatat de la copii si de la colegii voluntari ca fiecare gest conteazasi contribuie la viitorul lor,” a declarat  Mariana, voluntar Ajungem MARI in Brasov.

,,Sunt aici pentru ei sa ii ascult si sa ii incurajez, sa ii invat cum sa se poarte in lume. Pentru mine cea mai mare satisfactie ar fi sa ma cheme peste ani la nunta lor si sa imi spuna ca sunt bine si fericiti,” a spus Cetin, voluntar Ajungem MARI in Bucuresti.

Copiii invata mai usor de la voluntari pe care ii apreciaza si respecta si sunt incantati sa se simta, la randul lor, apreciati si respectati. Voluntarii merg saptamanal in centre si ii ajuta pe copii sa scrie si sa socoteasca, sa recupereze informatiile pe care nu le-au inteles la scoala, sa fie mai atenti si mai rabdatori, sa isi controleze emotiile. Ei devin pentru copii prieteni si modele de viata.

,,Important e sa vii cu inima deschisa, sa ii cunosti si sa ii accepti pe copii asa cum sunt. Abia dupa ce se creeaza o relatie, voluntarii isi pot seta obiective de invatare. Sunt copii sensibili si minunati, cu rani mari in suflet, iar dupa toate experientele triste prin care au trecut, ei isi doresc in primul rand acceptare si prietenie”, spune Iarina Taban, fondatoarea programului educational Ajungem MARI, care sprijina copiii pe termen lung, iar cu unii copii se lucreaza chiar de 5 ani, de la inceputul programului.

Schimbarile se fac cu pasi mici si perseverenta. De aceea este nevoie de mai multi voluntari care sa se implice in fiecare comunitate. Vin mereu in centre alti copii care au trecut prin experiente greu de suportat. Centrele se inchid si copiii sunt mutati in casute sau apartamente de tip familial, iar voluntarii zambitori ii urmeaza, reprezentand un element de stabilitate in vietile lor.

Citeste si Fonduri europene pentru dezinstitutionalizarea copiilor aflati in centrele de plasament

Voluntarii participa la un training initial si sunt repartizati la centre in functie de abilitatile lor, nevoile copiilor, distanta fata de centru si de programul lor (in timpul saptamanii sau in weekend). Ei vor merge timp de 8 luni in echipe de 2 sau 3 voluntari la grupe de 3-6 copii pentru sedinte de recuperare sau pregatire scolara, ateliere de cunostinte generale si ateliere creative. Varsta minima pentru voluntariat este de 16 ani.

Programul se desfasoara in Bucuresti si 24 de judete – Arad, Arges, Bacau, Braila, Bihor, Botosani, Brasov, Buzau, Constanta, Cluj, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Hunedoara, Iasi, Ilfov, Mures, Neamt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timis, Vrancea.

Termenul limita pentru inscriere este 20 august. Inscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro sectiunea Devino Voluntar, acolo unde se gasesc si toate detaliile despre program.

Vezi si Voluntari asteptati sa se implice in centrele de plasament din Romania