Ecaterina Andronescu, reclamata la CNCD pentru declaratia privind copiii cu dificultati

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a fost reclamata la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) in urma declaratiei sale privind copiii cu dificultati, a anuntat Maria Madalina Turza, presedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD).

Citeste si Ministerul Educatiei: Nu se organizeaza clase separate pentru copiii cu cerinte speciale

,,Declaratiile publice ale ministrului Educatiei referitoare la segregarea elevilor cu dizabilitati intaresc stigma si prejudecata la adresa intregii comunitati a persoanelor cu dizabilitati din tara noastra, copii, tineri, adulti si parinti ai acestora. Astfel, in primul rand asistam cu totii la largirea prapastiei dintre nivelul la care Romania se afla in acest moment din perspectiva incluziunii si obligatiile legale pe care si le-a asumat prin adoptarea normelor internationale si interne si pe care numeroase institutii europene si internatioale ni le reamintesc periodic.  In al doilea rand, observam pericolul pe care decidentii din Romania il reprezinta prin intentiile si deciziile lor arbitrare, in absenta unei reglementari unitare la nivelul UE, care sa stabileasca praguri de implementare si evaluare a unor servicii educationale incluzive, si care sa impiedice aceste derapaje si abuzuri in domeniul dizabilitatii”, a declarat Maria Madalina Turza.

Propunerea de a-i „imparti pe cei cu dificultati de invatare intr-un loc” este discriminatorie si segregationista, deoarece reflecta convingerea doamnei ministru ca, pornind de la criteriul dizabilitatii, elevii nu pot invata in aceeasi clasa cu alti colegi care nu au o dizabilitate. Conform doamnei ministru, dizabilitatea reprezinta un criteriu valid pentru separarea acestora intr-o alta clasa, fapt ce se inscrie in definitia discriminarii prevazuta in O.G. 137/2000, restrangand dreptul la educatie al acestora in conditii de egalitate, pe criteriul dizabilitatii.

,,Considerand declaratiile publice ale ministrului Educatiei deosebit de periculoase si reflectia unor directii de politici publice discriminatorii, indiferent de nuantarile ulterioare, am inteles sa depunem plangere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. In aceeasi logica, masurile fara precedent de Buget ZERO la nivel central pentru dizabilitate reflecta pericolul arbitrariului fata de acest grup vulnerabil si nu numai, in absenta unei legislatii europene pe dizabilitate, care sa stabileasca standarde minime de protectie si monitorizare”, sustine presedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD).

Potrivit Mariei Madalina Turza, mama unui copil cu probleme speciale, este necesara o reglementare europeana in domeniul dizabilitatii, care sa stabileasca atributiile si responsabilitatile autoritatilor si sa contribuie la prevenirea derapajelor pentru aproximativ un milion de cetateni romani cu dizabilitate si familiile lor.

Citeste si Buget Zero pentru copiii cu dizabilitati si copiii din orfelinate. Cum reactioneaza parintii

In prezent, 29.433 din cei 70.000 de copii cu dizabilitati din Romania sunt izolati in scoli speciale, adica aproape 50%;  cu numai 1.385 de profesori de sprijin in toata tara chiar si cei care invata in scolile de masa nu beneficiaza de sprijinul necesar. Cu un profesor de sprijin la 150 de elevi cu dizabilitati  in mai multe judete din tara nu reusim sa ne ridicam nici la standardul minim pentru incluziunea copiilor cu dizabilitati; programa nu este adaptata, nu exista accesibilizari si tehnologii asistive, iar profesorii nu au beneficiat de pregatirea necesara gestionarii elevilor cu dizabilitati. Parintii cheltuiesc intre 4.000 – 18.000 de euro pe an pentru terapiile copiilor cu dizabilitati si salariile profesorilor de sprijin privati, iar cei care nu isi permit, raman izolati in case sau institutii.

93% dintre directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului (DGASPC) din cele 42 de judete din Romania au raportat inexistenta serviciilor de interventie timpurie pentru copiii cu dizabilitati in comunitate.

Cu o rata de 4,2%, Romania a ajuns tara cu cea mai mica rata de angajare in campul muncii a persoanelor cu dizabilitati din UE se datoreaza si excluziunii de azi de pe bancile scolii, si care la cum arata politicile in prezent se va acutiza.

Vezi si Parintii copiilor cu dizabilitati solicita Comisiei Europene o lege pentru educatia incluziva