Igiena bebelusului: iata ce trebuie sa stii

Unul dintre cele mai des cautate subiecte legate de ingrijirea bebelusului este cel despre igiena lui. Cum speli bebelusul, cum ii cureti ochisorii, urechile, nasul, parul, cum ii ingrijesti buricul, cum ii speli organele lui genitale? Afla aici ce trebuie sa stii despre igiena bebelusului.

Citeste si: Igiena personala la gravide, mamici, bebelusi si copii

Ochisorii

Vei avea nevoie de un bol cu apa calduta si cateva tampoane de vata sau de bumbac (dischete de bumbac) si un prosopel. Asigura-te ca ai mainile curate, dupa care inmoaie discheta de bumbac in bolul cu apa, stoarce-l bine si curata-i usor pleoapele, stergand de la interiorul ochiului spre exterior. Utilizeaza dischete diferite pentru fiecare ochi in parte, pentru a nu duce praful sau bacteriile de la un ochisor la celalalt.

Urechile

Foloseste o discheta de bumbac pentru a sterge pavilionul urechii, precum si dupa, iar pentru interiorul urechii utilizeaza un betisor special pentru bebelus. Oricum, nu forta si nu exagera cu curatarea acestora, scrie raisingchildren.net.au.

Gurita si obrajii

Este important sa i se stearga gurita bebelusului (uneori si de cateva ori pe zi, daca are resturi de la formula sau lapte matern), fie tamponand usor cu o discheta de bumbac, fie cu un prosopel moale. Si obrajii bebelusului au nevoie de ingrijire delicata, de aceea stergerea lor este recomandata sa se faca dinspre nasuc spre exteriorul fetei.

Citeste si: Cele mai utile sfaturi despre baita bebelusului!

Parul

Dupa spalarea parului bebelusului, usuca-l usor stergand de-a lungul scalpului si poti sa-l piepteni usor cu o perie speciala pentru cei mici, avand grija la fontanele (moalele capului).

Unghiile

Verifica unghiile bebelusului daca sunt curatate. Daca unghiile sunt prea lungi, inseamna ca exista pericolul sa se zgaraie singur, de aceea acestea ar trebui scurtate cam o data pe saptamana. Poti taia unghiile bebelusului folosind o unghiera speciala pentru bebelusi sau un foarfece care are varfurile rotunjite. Cel mai bun moment pentru a-i taia unghiile este atunci cand bebelusul doarme.

Gingiile si dintisorii

Este recomandat sa-i cureti cu blandete gingiile si sa le masezi cu ajutorul unui degetar special pentru masarea gingiilor bebelusului, iar in jurul varstei de 1 an poti folosi o periuta de dinti moale pentru dintisorii deja existenti.

Citeste si Igiena orala la bebelus si copilul mic. 

Ingrijirea buricului

Curata cu grija zona din jurul bontului ombilical cu o discheta din bumbac, inmuiat in apa calduta, nu apasa bontul si dupa ce l-ai sters, lasa-l un pic descoperit sa se usuce. Este important ca atunci cand ii pui scutecul bebelusului sa nu-i pui peste bontul ombilical, ci dedesubtul acestuia.

Igiena organelor genitale

De fiecare data cand ii schimbi scutecul bebelusului ai grija ca organele genitale si funduletul sa ii fie bine curatate si uscate. Cel mai sigur si simplu mod este spalatul cu apa calduta si sapun, si sters cu un prosop uscat si curat. Nu este nevoie sa speli copilul cu sapun de fiecare data.

In cazul igienei la fetite, este obligatoriu sa-i fie curatate intotdeauna organele genitale dintre fata spre spate, avand grija sa-i stergi cu delicatete zona dintre labii. In cazul baietilor este suficienta spalarea exterioara a penisului si rezista sfaturilor din ,,mosi stramosi” de a trage preputul pentru a curata in interior. Pentru mai multe informatii despre igiena organelor genitale la baieti, precum si despre decalotare (doar daca este necesara!), este indicat sa te consulti cu medicul pediatru.

De cateva ori pe zi lasa-l pe bebelus putin timp sa stea si fara scutecel. Acopera-l cu un scutec de bumbac daca este mai racoare in camera.

Autor: Inga Stoian

S-ar putea sa te intereseze si: Masajul bebelusului in prima luna