Horoscopul zilei: 21 mai 2023

 

Berbec

Este posibil să faci o alegere diferită de cele pe care le făceai până acum, să iei o decizie care nu îți este specifică, prin care îi vei uimi pe ceilalți. Această alegere s-ar putea să te scoată pentru o anumită perioadă din zona ta de confort, dar vei fi mulțumit la final că ai prins curaj.

 


 

Taur

Este posibil să se fi încheiat o etapă, să fi scăpat de anumite obligații, verificări, examene, proiecte și să-ți îndrepți atenția spre activități interesante care să te ajute să te destinzi. Este un cadru astral bun pentru pasiuni, hobby-uri, pentru a te înconjura de persoane care au aceleași interese.

 


Gemeni

Sunt favorizate azi ieșirile, schimbările de mediu, te atrage compania unor persoane alături de care să te distrezi, să ai parte de ceva divertisment. Ai nevoie de o eliberare, de un respiro de la toate acele sarcini și activități stresante din ultima perioadă.

 


 Rac

Azi reușești să te detașezi și să găsești soluții la toate acele mici chestiuni sau probleme care te-au măcinat zilele trecute. S-ar putea ca pe unele să le pui în aplicare chiar de azi. În plan sentimental vin momente speciale, oferi sprijin, ești mai atent, mai tandru, îți arăți prețuirea.

 


Leu

Vezi partea plină a paharului, reușești să atragi persoane care gîndesc ca tine sau au aceleași preocupări. Intri în legătură cu persoane dragi, poți primi musafiri, poți fi chemat în vizită, sunt favorizate și ieșirile la o plimbare sau undeva unde te poți bucura de natură.

 


Fecioară

S-ar putea să simți o doză de oboseală, de stres și e necesar să cauți soluții în acest sens, să te odihnești mai mult, să refuzi anumite invitații, propuneri, ieșiri. Nu este cea mai bună zi nici pentru conflicte sau pentru confruntări, pentru că nu ai energie să le susții.

 


Balanță

S-ar putea să simți că mai ai anumite chestiuni nerezolvate și îți dorești neapărat să le finisezi azi, să nu intri într-o nouă săptămână cu ceva neterminat. Ai ceva de organizat, de pus la punct. Partea minunată este că ai o intuiție bună, iar la capitolul inspirație este o perioadă deosebit de favorabilă pentru tine.

 


Scorpion

S-ar putea să ai azi ceva cerebrat, fie un succes, fie pur și simplu să apară un eveniment în familia extinsă sau la prieteni apropiați. Este o ocazie bună să te răsfeți cu ceva, să fii mai atent la nevoile tale și să nu-ți interzici unele mici plăceri. La ce te gândești?

 


Săgetator

Astăzi vei avea parte de tot felul de conștientizări, ai imaginea de ansamblu, ai viziune, renunți la anumite idei fixe, care te-au blocat. S-ar putea să realizezi că nu e nevoie să aștepți o schimbare de la ceilalți, ci poate ar fi mai bine să începi cu tine și astfel și alții îți vor urma modelul?

 


Capricorn

Ai un moment de iluminare azi, la fel ca multe altre zodii azi. Ai cărat mult timp un anumit bagaj emoțional, care te apăsa pe umeri,  îți aducea o doză de anxietate, iar acum cumva știi că ai de făcut să ieși din impas, să te eliberezi de acesta, să ieși din acest ciclu vicios.

 


rsător

Astăzi este despre prietenii, despre conexiuni profunde, despre a împărtăși emoții, gânduri și idei inspiraționale. Sunt favorizate deplasările, comunicarea prin intermediul tehnologiei, legătura cu străinătatea. Apare un personaj în viața ta care îți arată cum să depășești o situație, un impas, în ce direcție să o iei. Ești atent la semne?

 


Pești

Ești plin de inspirație azi! S-ar putea ca una dintre energiile resimțite să fie legată de a renunța la ceva ce te ținea pe loc, care nu te lăsa să evoluezi, să crești, să mergi mai departe spre realizarea unei sarcini, a unui obiectiv care este important pentru tine. Ai o atitudine foarte bună, faci curățenie printre convingerile ș credințele limitative.