Horoscopul zilei: 25 mai 2023

 

Berbec

Lucrurile sunt deosebit bine aspectate în sfera studiului, dezvoltării personale. Vin vești interesante din sfera străinătății, de la persoane aflate la mare depărtare, este favorizată comunicarea în scris sau prin intermediul tehnologiei, de aceea fii atent la ce interacțiuni ai, ce stabilești cu acele persoane.

 


 

Taur

Ai dori să faci tot felul de lucruri, simți că ești pregătit, dar parcă nu ești lăsat, ceva te trage înapoi, fie că este vorba despre anumite condiții, cerințe, reguli, împrejurări. Dar nu ar trebui să renunți, în ciuda acestor opreliști, trebuie să-ți aduni forțele și să răzbați, chiar dacă vei avea sentimentul că lucrezi pe două sau chiar trei fronturi în același timp.  Merită efortul, te asigură astrele.

 


Gemeni

Cineva din anturajul tău joacă un rol important azi sau în această perioadă în viața ta. S-ar putea să te simți obosit, neîndreptățit, poate chiar dat la o parte într-o chestiune care te interesează, dar această persoană te va ajuta să te repoziționezi, să revii. Fii mai precaut în sectorul sănătății, ceva e nevoie să reechilibrezi.

 


 Rac

Nu te arunca în prea multe direcții, altfel poți risipi unele șanse bune. Faptul că se adună multe simultan, îți va da senzația de abundență, de control, dar este posibil să te și deruteze, să nu mai știi exact ce te interesează, care sunt obiectivele tale, ce rezultate îți dorești. Este esențial să fii onest cu tine, să-ți amintești care sunt cu adevărat valorile și interesele tale.

 


Leu

Sunt favorizate azi grupurile, echipele, parteneriatele. Ai în preajmă persoane cu aceeași vibrație energetică. Există compasiune, prietenie, empatie în interacțiunile de azi, poți construi legături trainice. Apar beneficii și de natură financiară azi, munca ta este bine văzută, ești apreciat.

 


Fecioară

Poți primi o invitație, sunt favorizate interviurile, discuțiile cu superiorii, autoritățile, cu persoane care au putere de decizie. Simți că ești în centrul atenției, că ești văzut altfel, că apar unele oferte, ocazii, care merită să fie acceptate. Există o doză de energie care te va împinge să iei mai repede deciziile, să fii mai spontan, să acționezi cu promptitudine.

 


Balanță

S-ar putea să urmeze o decizie pentru tine, dar cumva ți se pare dificil de luat. Ai nevoie de mai mult timp pentru a cântări, a analiza. Este posibil să simți că trebuie să apelezi la rațiunea cuiva de încredere, că ai nevoie de părerea cuiva care te cunoaște foarte bine și care te-ar îndruma corect, fără interese ascunse.

 


Scorpion

Ești mai jucăuș aiz, mai aventuros, mai dornic de escapede, de flirt, de distracție. Nu înseamnă că nu vei lua lucrurile în serios atunci când acestea îți vor ieși în cale, dar vei atrage cumva acele activități și persoane care rezonează cu energia pe care o emani azi.

 


Săgetator

Ai parte de o zi interesantă. Apare șansa mai multor direcții noi, dar poți realiza că nu doar de tine depinde să le dai curs, să le încerci, ci sunt implicate și alte persoane, și ai nevoie de aprobarea acestora, de validarea lor. Chiar dacă tu vii cu inițiativa și ideea, este necesar ca și ceilalți să fie de acord cu acestea. E o lecție bună despre cooperare, susțin astrele.


Capricorn

Apar condiții favorabile ca să progresezi, să-ți etalezi capacitățile, cunoștințele, în special în sfera profesională. Accepți o nouă colaborare. Este posibil să fie nevoie să închei o activitate, un proiect, să te afli pe ultima sută de metri, dar să fie mare nevoie de multe resurse în acest sens. Ești pregătit?

 


rsător

Ai adunat informații bune, știi cum să gestionezi o situație și s-ar putea ca de aici să capeți mai mult curaj ca să-ți ceri azi drepturile, să te arăți lumii, să porți o discuție clarificatoare pe care o așteptai de ceva timp. Poți lua unele decizii financiare, atâta timp cât nu este vorba despre banii altor persoane.

 


Pești

Simți că ai parte de susținere, că intervin anumite lucruri sau persoane care sunt menite să te ajute. Apar elementele de care ai nevoie ca să continui cu un proiect, o sarcină, o activitate, o idee, o responsabilitate. Cineva din anturajul tău îți reamintește ceea ce contează pentru tine, care este țelul tău, dar și te ajută să te mobilizezi.