Dorești să adopți un copil? Iată o listă de 17 întrebări și răspunsuri

Dorești să adopți un copil? Iată o listă de 17 întrebări și răspunsuri, oferită de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA).

  1. Unde trebuie să ne adresăm pentru a adopta un copil?

Pentru a adopta un copil trebui să vă adresaţi fie la Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază administrativ-teritorială aveţi stabilit domiciliul sau la un Organism privat autorizat (OPA). Lista OPA autorizate poate fi consultată pe site-ul ANPDCA la secţiunea “Adopţie naţională” (http://www.copii.ro/activitate/adoptie/adoptie-nationala/)

  1. Membrii unui cuplu trebuie să fie în mod obligatoriu căsătoriți unul cu celălalat pentru a putea adopta?

Nu, pot adopta atât familiile (persoanele căsătorite între ele soţ şi soţie) cât şi persoana singură (necăsătorită) care obţin atestatul de familie/persoană aptă să adopte.
În cazul soților legea română permite, pe lângă adopția de către familia atestată, și adopția de către unul dintre soți, caz în care celălalt soț (pe lângă consimțământul la adopție) va da și o declarație privind motivele neasocierii la cererea de adopție.
De asemenea, pot adopta şi persoanele de sex opus care trăiesc într-o relaţie stabilă şi convieţuiesc cu părintele (necăsătorit) al copilului adoptat, dacă noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.

  1. Putem alege copiii/ copilul pe care dorim să-l adoptăm?

Procedura adopției este guvernată de principiul identificării celei mai potrivite familii pentru un copil adoptabil şi nu se centrează pe căutarea unui copil pentru o familie. În consecinţă, pentru fiecare copil adoptabil aflat în evidenţa R.N.A. specialiştii Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului şi Asistenţă Socială vor selecta acel adoptator/familie adoptatoare care răspunde în cea mai mare masură nevoilor copilului.
Pentru a facilita adopția copiilor greu adoptabili, legea prevede existența (la nivelul fiecărei direcţii) a unei baze de date „profilul copiilor greu adoptabili” însoţit de fotografii şi informaţii, care poate fi consultată de adoptatori. Cu ocazia consultării profilului public, adoptatorii care sunt atestaţi pentru adopţie, au posibilitatea de a decide dacă vor continua procedura de adopție cu un anumit copil.

  1. Când putem accesa profilul copiilor greu adoptabili?)

Familia/persoana atestată poate accesa în orice moment profilul copilului greu adoptabil, dar numai de la sediul direcţiei de la domiciliu.

  1. Rezultatul nefavorabil al evaluării în vederea obţinerii atestatului de familie/persoană aptă să adopte poate fi contestat?

Da, se poate contesta în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea raportului ce prevede rezultatul nefavorabil al evaluării. Contestaţia se depune şi se înregistrează la direcţia competentă să elibereze atestatul.

  1. În cât timp se soluţionează aceste contestaţii şi de către cine?

Contestaţiile se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acesteia la A.N.P.D.C.A. de către o comisie constituită prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

  1. Ce presupune evaluarea în vederea obţinerii atestatului de familie/persoană aptă să adopte?

Procesul de evaluare în vederea obţinerii atestatului de familie/persoană aptă să adopte presupune parcurgerea a trei etape: evaluare socială, evaluare psihologică şi pregătire pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte. Acest proces de evaluare se realizează de către o echipă formată dintr-un asistent social şi psiholog, unul dintre aceştia având şi calitatea de responsabil de caz al familiei

  1. În cât timp se poate obţine atestatul?

Atestatul se poate obţine în maximum 90 de zile de la depunerea cererii de evaluare.

  1. Dacă dorim să mai adoptăm un copil, după ce prima adopţie s-a încuviinţat iar atestatul de familie şi-a produs în integralitate efectele pentru care a fost eliberat, trebuie să reluăm aceeaşi procedură de evaluare?

Da, este necesar să reluaţi procedura de evaluare în vederea obţinerii unui nou atestat ca urmare a încetării valabilităţii acestuia fără însă a mai fi necesară parcurgerea etapei de pregătire.

  1. Putem să renunţăm la evaluare pe parcursul procesului de evaluare?

Da, aveţi posibilitatea să vă exprimaţi intenţia de a renunţa la evaluare. În acest sens membrii echipei de evaluare vor întocmi un raport în care se va menţiona stadiul evaluării şi motivul încetării acestuia precum şi propunerea de încetare a procesului de evaluare.

  1. Pentru ce perioadă este valabil atestatul de familie/persoană aptă să adopte?

Atestatul eliberat de către direcţia în a cărei rază teritorială domiciliaţi este valabil pentru o perioadă de 2 ani. Valabilitatea acestui atestat se prelungeşte de drept până la încuviinţarea adopţiei în anumite situaţii.

  1. Cine nu poate adopta ?

Nu pot adopta:

  • persoanele care au fost condamnate definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de pornografie infantilă şi infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;
  • persoana/familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti;
  • persoanele care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic, au handicap mintal sau se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute anterior;
  • persoanele care nu au capacitate deplină de exerciţiu, precum şi persoanele cu boli psihice şi handicap mintal;
  • persoanele care nu au obţinut atestatul de persoană/familie aptă pentru adopţie.

13.Putem adopta naţional un copil deşi nu am locuit efectiv în România în ultimile 6 luni?

Nu, deoarece numai persoanele cu reşedinţa obişnuită în România pot parcurge procedura de adopţie internă (cele care fac dovada că în ultimile 6 luni anterioare depunerii cererii de evaluare au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României (ex. declaraţia autentică pe propria răspundere cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absenţe temporare care cumulat să depăşească 3 luni).

  1. Când nu este necesară obţinerea atestatului?

Nu este necesară obţinerea atestatului în cazul adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

  1. În situaţia în care suntem căsătoriţi şi avem domicilii diferite, cărei direcţii ne putem adresa pentru realizarea evaluarii în vederea obţinerii atestatului?

În această situaţie evaluarea se realizează de către direcţia de la domiciliul soţului unde familia respectivă locuieşte în fapt, sau de către un organism privat autorizat de către A.N.P.D.C.A.

  1. Este sancţionat refuzul unei familii sau persoane atestate de a mai continua procedura de adopţie cu un copil?

Nu există o sancţiune reglementată în acest sens. Cu toate acestea, famila/persoana atestată care refuză de 5 ori să procedeze la realizarea unei prime întalniri cu copiii pentru care au fost selectaţi şi pentru care specialiştii D.G.A.S.P.C. au apreciat că răspunde nevoilor acestora, trebuie să urmeze în mod obligatoriu un program de informare şi consiliere. Până la finalizarea acestui program, familia/persoana respectivă nu mai este inclusă în alte demersuri de potrivire cu copii adoptabili.

  1. Etnia copilului este prevazută ca şi criteriu de potrivire?

Nu. Etnia nu mai reprezintă un criteriu pentru realizarea potrivirii iniţiale. Potrivit principiului identificării celei mai potrivite familii pentru un copil adoptabil, specialiştii Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului şi Asistenţă Socială vor selecta acel adoptator/familie adoptatoare care răspunde în cea mai mare masură nevoilor copilului.

Sursa: Minsterul Muncii și Protecției Sociale/ Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA)