Dacă interacționezi cu copiii mici sau, pur și simplu, dacă stai să-i urmărești, cu siguranță vei spune că sunt cele mai energice ființe din lume, că au baterii inepuizabile și chef de cățărat, de jucat cu mingea, de dat pe tobogane și alergat, numai să nu stea locului o clipă. Lucrurile se mai liniștesc odată cu timpul, când mai cresc, iar asta se întâmplă pentru că apar tot mai multe sarcini legate de școală, din cauza sentimentului pe care îl pot avea unii copii că pur și simplu nu sunt buni la sport, dar și lipsei unor modele active în familii, părinții și rudele fiind tot mai procupate cu responsabilitățile legate de serviciu.
Și chiar dacă cei mici au timp și dorința de a fi activi, părinții s-ar putea să nu se simtă confortabil să îi lase să se plimbe liber prin cartier așa cum făceau copiii în generațiile anterioare. Astfel, șansele lor de a fi activi ar putea fi și mai limitate.
Cu toate acestea, părinții pot să îi învețe pe copii să iubească activitatea fizică și să îi ajute să o integreze în viața lor de zi cu zi. Facând acest lucru, pot stabili modele sănătoase care vor dura până la vârsta adultă.
Care sunt unele beneficii ale activității fizice?
- mușchi și oase puternice
- greutate sănătoasă
- scăderea riscului de a dezvolta diabet de tip 2
- somn mai bun
- o viziune mai bună asupra vieții.
Copiii mai activi din punct de vedere fizic reușesc să fie mai motivați, mai concentrați, să aibă mai multă încredere în sine, și pot să aibă mai mult succes la școală.
Cum îi încurajezi pe copii să facă mai multă mișcare?
Alegerea activităților potrivite pentru vârsta copilului: Dacă nu o faci, copilul poate să se plictisească sau să fie frustrat.
Oferirea câtor mai multe oportubități și variante de a fi activi: Copiii au nevoie ca părinții să-i înscrie la cursuri, la diverse sporturi pe care să le încerce, să le ofere echipamebtele adecvate, să-i ducă la locuri de joacă, la terenurile unde se practică mișcarea.
Menținerea accentului pe distracție: Copiii nu vor face ceva, dacă acel lucru nu le place. Atunci când copiii se distrează în timpul unei activități, vor dori să continue, să facă mai mult. Exersarea unei abilități – fie că este vorba de înot sau de mers pe tricicletă – îmbunătățește abilitățile lor și îi ajută să se simtă împliniți, în special atunci când efortul este remarcat și apreciat. Aceste sentimente pozitive îi fac pe copii să continue activitatea și chiar să încerce și altele.
Activități fizice adecvate în funcție de vârstă
Cel mai bun mod pentru copii să facă activitate fizică este să integreze această activitate în rutina lor zilnică. Copiii mici și preșcolarii ar trebui să se joace activ de mai multe ori pe zi. Copiii cu vârsta între 6 și 17 ani ar trebui să facă 60 de minute și mai mult de activitate fizică în fiecare zi. Aceasta poate include joaca liberă acasă, timp activ la școală și participarea la cursuri sau sporturi organizate.
Preșcolarii au nevoie de joacă și exerciții care să-i ajute să își dezvolte abilitățile motorii importante – să dea cu piciorul sau să arunce o minge, să se joace de-a v-ați ascunselea, să sară pe un picior, să meargă cu o trotinetă sau cu o bicicletă (cu roți ajutătoare), sau să alerge pe trasee cu obstacole.
Chiar dacă unele cluburi sportive pot fi deschise pentru copiii de la vârsta de 4 ani, sporturile de echipă nu sunt recomandate până când aceștia sunt puțin mai mari. Preșcolarii nu pot înțelege reguli complicate și deseori le lipsesc concentrarea, abilitățile și coordonarea necesare pentru a juca sporturi.
Cu copiii cu vârstă școlară care petrec tot mai mult timp în fața ecranelor, provocarea pentru părinți este să-i ajute să găsească activități fizice pe care să le aprecieze și să se simtă împliniți atunci când le fac. Acestea pot varia de la sporturi tradiționale precum fotbal și baschet la arte marțiale, ciclism, drumeții și jocuri în aer liber.
Pe măsură ce copiii învață abilitățile de bază și regulile simple în anii de început ai școlii, s-ar putea să existe doar câțiva dintre ei care să manifeste abilități deosebite în domeniul atletic. Angajamentul și nivelul de interes merg adesea mână în mână cu abilitatea sau înclinația către sport, motiv pentru care este important să găsiți o activitate potrivită pentru copilul dvs.
Adolescenții au multe opțiuni când vine vorba de mișcare – de la sporturile de la școală și diversele cluburi sportive, până la interese mai puțin comune, cum ar fi yoga sau skateboardul.