”Nu faci roșu în gât nici de la înghețată, nici de la apă rece”, spun medicii

Cum să nu mâncăm o înghețată bună (mai ales pe vremea aceasta)? Mulți încă au convingerea că poți să faci roșu în gât de la minunatul desert, indiferent că este vară sau iarnă afară.  Aceeași poveste e și cu apa rece. Doar că medicii de la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe ne explică de ce acestea sunt doar mituri, ne îndeamnă să lăsăm copiii să mănânce înghețată, dar să avem grijă de o igienă adecvată și ne explică și care sunt cauzele reale ale acelui ”roșu în gât”:

”Începem prin a vă spune că (din fericire) în ciuda miturilor urbane Nu faci roșu în gât nici de la înghețată, nici de la apa rece!

Cu siguranță fiecare dintre noi am auzit de la părinți sau bunici că nu avem voie să mâncăm înghețată sau să bem apă rece pentru că o să ne doară gâtul. Adevărul este că durerile în gât nu apar pentru că în urmă cu o zi sau două au fost consumate alimente reci, cauzele fiind cu totul altele. Iată câteva dintre ele:

O infecție bacteriană sau virală „Roșul în gât” se poate transmite fie prin contact direct cu persoana bolnavă, fie prin folosirea obiectelor contaminate de aceasta: un pahar de băutură, tacâmuri, sticle de apă/suc.

Respiratul pe gură este mult mai iritant pentru gât și favorizează uscarea și, implicit, iritarea lui. Dacă un copil este cunoscut cu probleme din sfera ORL care cauzează respiratul pe gură (polipi nazali, deviații de sept, congestie nazală, etc.), este foarte posibil ca acesta să dezvolte mult mai des dureri în gât.

𝐆𝐫𝐢𝐩𝐚

Cum putem preveni 𝐫𝐨ș𝐮𝐥 î𝐧 𝐠â𝐭”? Prin simpla igienă corespunzătoare a mâinilor înainte de masă și asigurarea unui sistem imunitar puternic. Acest lucru nu se întâmplă peste noapte prin administrarea câtorva vitamine într-o zi, ci printr-o alimentație echilibrată, bogată în fructe și legume proaspete, odihnă suficientă și activitate fizică regulată.

Știați că… uneori chiar este recomandat să le dăm copiilor alimente reci, precum o înghețată? Așa cum pe o piele iritată de o arsură de soare nu ne dorim să punem apă fierbinte la duș, nici printr-un gât iritat nu dorim să treacă lichide fierbinți, ca de exemplu supa sau ceaiul. În cazul unui gât iritat, o înghețată are mai mult potențial să aline pe moment durerea decât ceva fierbinte.

Așadar, lăsați copiii să se bucure de o înghețată (mai ales vara), dar asigurați-vă că au parte de igienă corespunzătoare”, susțin specialiștii de la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe.