Zece moduri în care pielea este agresată vara și ce putem face pentru a o proteja. Sfaturile medicului dermatolog Alexandra Zota

Vara, când cu toții ne bucurăm de vacanțe, de mai multe activități în aer liber, pielea noastră este expusă mai multor factori de stres decât în mod obișnuit, chiar dacă nu ne dăm seama. Chiar dacă soarele este principalul motiv de grijă, mulți alți factori pot influența sănătatea pielii și, implicit, starea de bine a familiei în timpul verii. Astfel, cu atât mai mult ar trebui în această perioadă să îi oferim protecție și să știm cum putem interveni în funcție de situație, explică Dr. Alexandra Zota, medic specialist dermatolog.

Dr Alexandra Zota

Arsurile solare

Dr. Zota: Principala problemă în lunile de vară sunt arsurile solare, iar pentru a le preveni este important să utilizați întotdeauna o cremă de protecție solară cu factor de protecție ridicat (SPF 30 sau mai mare în cazul copiilor) și să o aplicați generos și frecvent pe toate zonele expuse ale pielii. În cazul în care apar arsuri solare, aplicați comprese reci și folosiți loțiuni  calmante si reparatoare dupa expunerea la soare pentru a calma pielea.

Alergiile solare

Dr. Zota: Unele persoane dezvoltă reacții alergice la soare, manifestate prin mâncărime, erupții cutanate și umflături. Dacă ați observat astfel de simptome, evitați expunerea directă la soare și acoperiți-vă cu haine de protecție și folosiți pălării cu boruri largi. Consultați un dermatolog pentru a primi tratamentul adecvat și pentru a evita complicațiile.

Iritațiile cauzate de căldură

Dr. Zota: Căldura intensă și transpirația pot provoca iritații și erupții cutanate, mai ales în pliurile pielii. Evitați hainele strânse și restrictive în favoarea materialelor naturale și lejere și, în caz de nevoie, folosiți o pudră pentru a menține pielea uscată și pentru a preveni frecarea în anumite zone.

Melasma

Dr. Zota: Această afecțiune care se manifestă prin pete maronii sau gri pe față, apar în special din cauza expunerii excesive la soare. Tocmai de aceea, pentru a preveni apariția acestora, crema de protecție solară, pălăriile sau șepcile și umbrelele de soare sunt obligatorii. Dacă melasma s-a instalat deja, un dermatolog poate stabili un tratament adecvat, care poate include creme de depigmentare sau proceduri laser.

Acneea

Dr. Zota: Căldura și transpirația pot provoca o creștere a producției de sebum, ceea ce poate duce la apariția acneei. Recomandăm astfel menținerea unei igiene riguroase a feței, utilizarea produselor non-comedogene și evitarea traumatizării suplimentare a zonei afectate prin atingere sau scărpinare.

Foliculita

Dr. Zota: Această afecțiune se caracterizează prin inflamația foliculilor de păr și apare adesea ca urmare a expunerii la microorganisme precum bacterii sau ciuperci. Indiferent că vorbim de adulți sau despre copii, evitați hainele strânse și utilizarea excesivă a produselor de îngrijire a pielii, folosiți săpunuri antibacteriene și aplicați loțiuni cu proprietăți antimicrobiene.

Bătăturile

Dr. Zota: Sandalele sau papucii atât de utilizați vara au de obicei bretele sau accesorii care prin frecarea constantă pot duce la formarea bătăturilor, acestea devenind dureroase și incomode. Optați pentru încălțăminte confortabilă, folosiți tampoane speciale pentru bătături și aplicați loțiuni sau creme emoliente pentru a hidrata pielea și a reduce disconfortul.

Iritațiile din cauza plantelor

Dr. Zota: Pielea sensibilă poate reacționa la plante provocând erupții cutanate, mâncărime și umflături în timpul vacanțelor în natură. În astfel de situații, ar fi indicat să clătiți imediat zona afectată cu apă și să vă asigurați că în trusa de medicamente ați inclus și un unguent calmant cu hidrocortizon pentru astfel de situații.

Ciupiturile de insecte

Dr. Zota: Mușcăturile de insecte sunt frecvente vara și pot provoca mâncărime și umflături. Aplicați loțiuni sau geluri calmante pe bază de calamină sau utilizați cuburi de gheață pentru a reduce disconfortul. Gestul instinctiv de a vă scărpina este cel care poate poate agrava simptomele și poate duce la infectarea zonei afectate.

Pruritul înotătorului

Dr. Zota: Piscinele și apele deschise pot conține substanțe chimice sau bacterii care pot provoca mâncărime și iritații. Se recomandă astfel ca după ce ați ieșit din apă, să faceți un duș cu apă curată, iar la finalul zilei să aplicați suplimentar o cremă pentru a menține pielea hidratată și pentru a preveni uscarea excesivă.