Ce ar trebui să știi despre relația dintre părinte și copilul de vârstă școlară

Pentru dezvoltarea și bunăstarea copilului, indiferent de vârsta acestuia, e nevoie ca relația cu părintele să fie una caldă, receptivă, stabilă. Pentru că am tot discutat despre atașamentul securizant, despre cum să construiești o relație cu puiul tău, despre ce nevoi și cum să-l ajuți să se dezvolte în diferite etape ale vieții, astăzi am ales să discutăm despre relația dintre părinte și copilul de vârstă școlară.

Este firesc să observi cum copilul tău va deveni mai independent atunci când va începe școala, cu toate acestea, relațiile de familie au în continuarea cea mai mare influență asupra dezvoltării lui. Asta pentru că relația copilului tău cu tine îl ajută pe el să se simtă în siguranță și îi dă încredere în sine, propriile forțe. Siguranța și încrederea sunt esențiale acum, deoarece copilul tău va cunoaște alți copii, va încerca lucruri noi și își va asuma noi responsabilități.

Rolul tău de părinte este la fel de important ca înainte, dar relația ta cu copilul tău s-ar putea schimba odată ce începe școala. De exemplu, copilului tău va dori tot mai mult să fie independent și îți va arăta acest lucru, dar nu uita că el are nevoie de multă dragoste și atenție în continuare.

Copilul școlar va fi mândru în această etapă că este un „copil mare”, dar chiar și așa, va avea nevoie dese ori de aprobarea ta, de validare din partea ta. Copilul tău ar putea fi ușor timid, pe alocuri jenat, conștient de sine și chiar autocritic, așa că va avea nevoie de ajutorul tău pentru a se concentra asupra lucrurilor pe care le face bine și a nu renunța atunci când ceva nu prea îi iese cum se așteaptă.

Copilul tău s-ar putea să nu-ți mai spună la fel de multe ca înainte despre cum a decurs ziua lui – poate pentru că îi este greu pentru el să-ți spună tot ce s-a întâmplat într-o zi de școală. Orice-ar fi, copilul tău trebuie să știe că ești acolo lângă și pentru el, gata oricând să asculți atunci când este gata să vorbească.

Limbajul, gândirea, emoțiile și abilitățile fizice ale copilului școlar se dezvoltă rapid la această vârstă. Aceasta înseamnă că s-ar putea să ai uneori conversații destul de profunde cu el. Sau ați putea începe să împărtășiți hobby-uri sau interese comune, precum sportul sau muzica. Acest lucru îți poate oferi o mulțime de oportunități de a te adapta la interesele, ideile, gândurile și sentimentele copilului tău.

Colegii și prietenii de la școală ar putea începe să devină tot mai importanți în viața copilului tău, mai ales pe măsură trec anii. Prieteniile de la școală îi oferă copilului tău un sentiment de apartenență și îl ajută să învețe și să practice abilități sociale precum împărtășirea și negocierea. Iar dacă apar probleme în aceste relații, explică-i că poate oricând apela la tine pentru un sfat. O relație bazată pe atașament securizant îl va ajuta pe copilul tău să gestioneze suișurile și coborâșurile legate de celelalte relații, cu colegii și prietenii.

Copilul tău școlar ar putea începe acum să caute și alte modele de adulți în afara familiei – de exemplu, să aibă un profesor preferat. Dar tot la tine vor căuta pentru început îndrumare, tot de la tine va dori să știe ce părere ai despre aceste persoane.

Drag părinte, se schimbă dinamica din relație, dar ești în continuare important pentru copilul tău și încă are nevoie de tine pentru a crește, pentru a se dezvolta…chiar dacă nu îți spune sau nu îți arată întotdeauna asta.

 

.